sorinnica.ro/de-ce-unele-cupluri-devin-mai-apropiate-dupa-ce-trec-printr-o-perioada-dificila

Există cupluri care, după ce trec printr-o perioadă foarte grea, spun ceva surprinzător: „Nu aș fi vrut să trecem prin asta, dar ne-a apropiat.” Există însă și cupluri care ies din aceeași categorie de experiență spunând exact contrariul: „De atunci, parcă nu ne-am mai regăsit.”

De ce o experiență dificilă poate avea efecte atât de diferite asupra unor relații?

Poate pentru că dificultatea în sine nu este cea care decide viitorul cuplului. O boală, o pierdere, o problemă financiară, o perioadă de șomaj, o criză familială sau o schimbare majoră de viață pot pune enormă presiune asupra unei relații, dar ceea ce contează este și felul în care cei doi ajung să răspundă la întrebarea implicită: „Suntem doi oameni care suferă separat sau suntem doi oameni care încearcă să treacă împreună prin ceea ce ni se întâmplă?”

În psihologia relațiilor există conceptul de dyadic coping, adică modul în care partenerii gestionează împreună stresul care îi afectează. Cercetările arată că formele pozitive de coping în cuplu sunt asociate, în general, cu rezultate mai bune atât pentru fiecare partener, cât și pentru relație, în timp ce formele negative de coping tind să aibă efectul opus.

Dar „a face față împreună” nu înseamnă neapărat să reacționezi la fel. Unul poate avea nevoie să vorbească mult, în timp ce celălalt are nevoie de liniște. Unul poate deveni foarte activ și orientat spre soluții, iar celălalt poate avea nevoie mai întâi să înțeleagă ce simte. Apropierea nu apare atunci când cei doi au aceeași reacție, ci atunci când pot recunoaște reacțiile diferite fără să le transforme în dovezi că „celălalt nu înțelege”.

Aici apare una dintre cele mai importante diferențe dintre cuplurile care se apropie și cele care se îndepărtează: interpretarea comportamentului partenerului.

Într-o perioadă dificilă, cineva poate deveni mai tăcut. Partenerul poate interpreta tăcerea drept nepăsare. Cineva poate deveni foarte preocupat de bani și soluții practice, iar celălalt poate simți că relația a dispărut în spatele listelor și problemelor. Cineva poate plânge frecvent, iar celălalt poate ajunge să creadă că trebuie să repare imediat totul.

Aceeași reacție poate fi citită ca „îți pasă” sau ca „te-ai îndepărtat de mine”, în funcție de povestea pe care partenerul o construiește în jurul ei.

Cuplurile care trec mai bine prin perioade dificile par să aibă o capacitate importantă: pot face loc unei forme de „noi” fără să piardă „eu”-ul fiecăruia. Nu este nevoie ca unul să devină terapeutul celuilalt, nici ca ambii să transforme fiecare conversație într-o discuție despre problemă. Uneori este suficient ca fiecare să simtă că dificultatea nu este ignorată și că nu trebuie să o ducă singur.

De altfel, o revizuire amplă a cercetărilor despre copingul în cuplu arată că această formă de gestionare comună a stresului este asociată cu funcționarea relației și cu sănătatea individuală, iar literatura din domeniu tratează stresul important ca pe un fenomen care poate deveni, într-o anumită măsură, o experiență a cuplului, nu doar a individului.

Există și un mecanism mai subtil. O criză poate obliga cuplul să renunțe temporar la scenariul în care fiecare știe ce are de făcut și să descopere cum funcționează împreună atunci când regulile obișnuite nu mai sunt suficiente. Uneori, tocmai această reorganizare produce apropiere: unul preia ceea ce celălalt nu mai poate face, responsabilitățile se schimbă, prioritățile se reașază, iar cei doi descoperă lucruri despre partener pe care viața obișnuită nu le scosese niciodată la suprafață.

Dar există și reversul.

O dificultate poate transforma cuplul într-un loc al acuzațiilor: „Eu fac totul”, „Tu nu înțelegi”, „M-am descurcat singur”, „Nu ai fost acolo când aveam nevoie”. În timp, problema inițială poate deveni aproape secundară. Conflictul nu mai este despre ceea ce li s-a întâmplat, ci despre ceea ce fiecare crede că a însemnat comportamentul celuilalt.

Iar aici se poate produce o ruptură greu de observat: partenerii nu mai luptă împotriva dificultății, ci unul împotriva celuilalt.

Interesant este că unele cercetări au găsit legături între copingul pozitiv în cuplu, satisfacția maritală și dezvoltarea posttraumatică. Într-un studiu realizat pe cupluri în care unul dintre parteneri avea cancer de sân, copingul pozitiv și satisfacția maritală au fost asociate cu indicatori de creștere posttraumatică. Acest lucru nu înseamnă că o experiență dureroasă este „bună” pentru relație sau că trauma trebuie privită ca o oportunitate. Înseamnă doar că, uneori, felul în care oamenii se raportează unul la celălalt în timpul unei crize poate produce schimbări care nu ar fi apărut în condiții obișnuite.

Poate că acesta este unul dintre cele mai interesante lucruri despre relațiile de cuplu: nu dificultatea îi testează cel mai mult pe oameni, ci felul în care își păstrează sentimentul că sunt de aceeași parte în timp ce trec prin ea.

Nu este nevoie ca partenerii să fie mereu puternici. Nu este nevoie nici să găsească imediat sensul experienței. Uneori, apropierea începe prin lucruri mult mai mici: „Știu că îți este greu”, „Nu trebuie să rezolvi asta singur”, „Spune-mi de ce ai nevoie”, „Nu știu încă ce facem, dar suntem aici împreună”.

Poate că o relație solidă nu este aceea în care nimic grav nu se întâmplă niciodată. Este relația în care, atunci când ceva grav se întâmplă, cei doi nu uită că problema se află în fața lor, nu între ei.

Iar uneori, după ce trece furtuna, cuplul nu se întoarce la ceea ce a fost înainte. Poate deveni altceva: mai puțin naiv, mai conștient de vulnerabilitatea sa și, tocmai de aceea, mai apropiat.

Notă clinică

O perioadă dificilă poate accentua vulnerabilități deja existente în relație și poate produce distanțare, conflicte persistente sau epuizare emoțională. Dacă tensiunile devin cronice, comunicarea se deteriorează semnificativ sau unul dintre parteneri se simte constant singur în relație, evaluarea situației împreună cu un psiholog sau psihoterapeut poate fi utilă.

Bibliografie

Falconier, M.K. and Kuhn, R. (2019) ‘Dyadic coping in couples: A conceptual integration and a review of the empirical literature’, Frontiers in Psychology, 10, 571.

Landolt, S.A., Weitkamp, K., Roth, M., Sisson, N.M. and Bodenmann, G. (2023) ‘Dyadic coping and mental health in couples: A systematic review’, Clinical Psychology Review, 106, 102344.

Suo, R., Zhang, L., Tao, H., Ye, F., Zhang, Y. and Yan, J. (2021) ‘The effects of dyadic coping and marital satisfaction on posttraumatic growth among breast cancer couples’, Supportive Care in Cancer, 29(9), pp. 5425–5433.

Weitkamp, K. and Bodenmann, G. (2022) ‘Couples coping together: A scoping review of the quantitative and qualitative evidence and conceptual work across three decades’, Frontiers in Psychology, 13, 876455.