Notă: Articolul discută un tipar de consum repetitiv al informațiilor negative. „Doomscrolling” este un termen descriptiv, nu un diagnostic și nu este sinonim automat cu dependența de telefon, anxietatea sau depresia.
Încă o actualizare — și apoi mă opresc
Scenariu ilustrativ. Este aproape miezul nopții. Mara intră pe telefon ca să verifice o singură știre despre un conflict internațional. Citește articolul, apoi deschide reacțiile, o analiză, o filmare și încă o actualizare. Fiecare îi promite că va înțelege mai bine situația. După patruzeci de minute, știe mai multe fragmente, dar nu este mai orientată. Este mai tensionată, somnul a dispărut, iar degetul continuă să miște ecranul.
Își spune: „Trebuie să știu ce se întâmplă.” Afirmația este adevărată într-o anumită măsură. Cetățenii au nevoie de informații. Un pericol real nu dispare dacă închidem aplicația. Și totuși, la un moment dat, informarea se transformă în altceva: o încercare repetată de a obține din următoarea știre certitudinea pe care știrile nu o pot oferi.
Aceasta este tensiunea din doomscrolling. Nu citim neapărat fiindcă ne place suferința. Uneori citim tocmai pentru că vrem să fim pregătiți, să nu fim surprinși și să recâștigăm controlul. Dar sistemul care caută siguranță poate ajunge să ne țină în alertă.
Ce numim doomscrolling
Termenul descrie consumul repetitiv al unui flux de informații predominant negative sau amenințătoare, însoțit de dificultatea de a ne opri, chiar când observăm că starea noastră se înrăutățește. Nu este identic cu lectura știrilor și nici cu folosirea rețelelor sociale în general.
Există seri în care urmărirea atentă a unei alerte meteo, a unui incendiu sau a unei crize politice ne ajută să luăm decizii. Un comportament nu devine problematic doar pentru că este repetat sau neplăcut. Contează funcția și costul: mai obțin informație utilă sau doar încerc să neutralizez neliniștea? Pot să mă opresc? Ce se întâmplă cu somnul, munca, relațiile și corpul meu?
Literatura științifică despre doomscrolling este recentă. Definițiile și instrumentele nu sunt încă uniforme, iar termenul nu are statut diagnostic. A-l folosi pentru orice persoană care citește multe știri ar transforma o idee utilă într-o etichetă vagă.
Creierul nu distribuie atenția democratic
Informațiile negative au o prioritate specială. Un sunet posibil amenințător, o expresie furioasă sau o veste despre risc pot capta atenția mai repede decât o informație neutră. Această orientare nu este o eroare absurdă. Pentru un organism, omiterea unei amenințări poate costa mai mult decât omiterea unei vești bune.
Putem vorbi prudent despre un avantaj adaptativ al vigilenței, dar nu trebuie să transformăm biologia evoluționistă într-o poveste care explică totul. Un telefon, un flux infinit și un algoritm de recomandare nu existau în mediile în care s-au format sistemele noastre de orientare. Tendința către amenințare este numai o piesă din puzzle, nu o dovadă că doomscrollingul modern era „programat” inevitabil.
Mai contează experiența personală, dispoziția, contextul social, felul în care platforma este proiectată și natura crizei. Un om care a trăit războiul, boala sau instabilitatea poate răspunde altfel decât cineva pentru care amenințarea este abstractă.
De ce următoarea știre pare atât de importantă
Incertitudinea promite un răspuns
Într-o situație neclară, mintea caută informații pentru a reduce distanța dintre „nu știu” și „știu ce am de făcut”. Dacă răspunsul nu apare, căutarea continuă. Fiecare actualizare poate părea ultima piesă necesară.
Problema este că multe crize nu au, în timp real, un final clar. Știrile sosesc fragmentar, se contrazic și se schimbă. Căutarea menită să închidă incertitudinea produce și mai multe întrebări.
Controlul informațional nu este controlul evenimentului
A ști ce se întâmplă poate orienta o acțiune: să evităm o zonă, să votăm, să donăm, să ne protejăm familia. Dar dincolo de această zonă, acumularea de informație nu mai schimbă evenimentul. Mișcarea degetului oferă însă senzația că facem ceva. Este mai ușor să continuăm decât să acceptăm limita controlului nostru.
Fluxul nu are un capăt natural
Ziarul avea o ultimă pagină, jurnalul de seară avea generic. Fluxul digital continuă. Următoarea informație poate fi nouă, urgentă sau emoțională, iar această variabilitate face oprirea mai dificilă. Platformele nu sunt singura cauză, dar arhitectura fără sfârșit elimină semnalele care altădată spuneau: „Ai terminat.”
Anxietatea poate fi și cauză, și consecință
O persoană anxioasă poate căuta mai multe amenințări. În același timp, expunerea repetată la conținut amenințător îi poate înrăutăți starea pe termen scurt. Astfel se formează un cerc: sunt neliniștit, verific, găsesc pericole, devin mai neliniștit și verific din nou.
Ce spune cercetarea — și ce nu poate spune încă
O meta-analiză recentă a reunit 44 de studii despre adolescenți și adulți. În analizele principale, doomscrollingul s-a asociat cu mai multă anxietate, depresie și suferință psihologică, precum și cu o stare de bine și o satisfacție de viață mai reduse (Li și Yin, 2026). Asocierile au fost suficient de consistente încât fenomenul merită luat în serios.
Dar aceeași lucrare a evaluat certitudinea dovezilor drept foarte scăzută. Studiile au fost eterogene, multe au fost transversale și au provenit dintr-un număr limitat de regiuni. Ele surprind adesea doomscrollingul și anxietatea în același moment. Nu pot stabili dacă veștile negative au produs anxietatea, dacă anxietatea a dus la consumul lor sau dacă ambele sunt influențate de un al treilea factor.
O revizuire de tip scoping, bazată pe 17 studii empirice, a ajuns la o concluzie apropiată: există semnale importante, dar domeniul are definiții neuniforme și puține teste cauzale (Sharpe et al., 2026). Scala de doomscrolling dezvoltată de Satici et al. (2023) a găsit legături cu distresul și starea de bine redusă în trei eșantioane, însă autorii au subliniat limita designului transversal.
Un studiu experimental realizat în pandemie a arătat că o expunere scurtă la știri negative putea înrăutăți imediat starea afectivă (Buchanan et al., 2021). Un studiu longitudinal german, desfășurat în zece valuri din primii doi ani ai pandemiei, a găsit asocieri între expunerea inițială la informații și anxietatea ulterioară (Bendau et al., 2024). Sunt indicii utile, nu verdicte universale: pandemia a fost un context excepțional, iar eșantioanele nu reprezintă întreaga populație.
Este la fel de important să evităm panica morală. O meta-analiză din 2026, concentrată pe studii longitudinale și experimentale la tineri, a găsit asocieri medii foarte mici între expunerea generală la social media și anxietate sau depresie (Peachey et al., 2026). „Timpul pe telefon” și doomscrollingul nu sunt același lucru. Conținutul, scopul, vulnerabilitatea și modul de folosire contează.
Ce înseamnă pentru psihologia actuală
Normalitate
Orientarea către pericol și nevoia de informație cresc în criză. Nu orice seară petrecută urmărind o situație gravă indică o problemă psihologică. Uneori, vigilența este proporțională și utilă.
Psihologie clinică
Devine relevantă pierderea controlului: persoana încearcă să se oprească și nu reușește, doarme mai puțin, nu se poate concentra, își neglijează responsabilitățile sau își menține corpul într-o stare prelungită de alertă. Clinicianul nu diagnostichează după numărul de minute petrecute pe ecran, ci evaluează funcționarea și problemele care pot susține tiparul: anxietate generalizată, depresie, traumă, compulsivitate sau singurătate.
Autocunoaștere
Înainte de a deschide fluxul, putem formula întrebarea: „Ce informație concretă caut și ce voi face diferit dacă o aflu?”. După închidere: „Sunt mai orientat sau doar mai activat?”. Diferența dintre informare și reglarea anxietății devine astfel vizibilă.
Intervenție
Nu există încă un tratament specific pentru doomscrolling susținut de un corp solid de studii clinice. Strategiile de mai jos sunt experimente comportamentale cu risc redus, nu cure demonstrate. Dacă tiparul face parte dintr-o dificultate clinică, intervenția trebuie orientată și către problema de bază.
Cum putem rămâne informați fără a rămâne captivi
1. Stabilim scopul înaintea fluxului
„Vreau prognoza meteo pentru mâine” are un criteriu de încheiere. „Vreau să mă asigur că nu se întâmplă nimic rău” nu are. Un scop concret transformă consumul de informații într-o acțiune finită.
2. Folosim ferestre de știri, nu supraveghere continuă
Una sau două perioade stabilite în timpul zilei pot păstra informarea fără ca fiecare notificare să întrerupă viața. În situații de risc imediat, frecvența se adaptează; în rest, actualizarea permanentă rareori aduce o capacitate de acțiune proporțională.
3. Alegem puține surse cu responsabilitate editorială
Trecerea rapidă între zeci de clipuri, reacții și capturi scoase din context crește volumul fără să crească neapărat înțelegerea. Câteva surse verificabile și un material de sinteză pot fi mai informative decât un flux nesfârșit.
4. Reintroducem un capăt
Un cronometru, un singur newsletter, dezactivarea redării automate sau decizia „citesc două articole și închid” pot înlocui limita pe care platforma nu o oferă. Important nu este instrumentul, ci existența unui semnal observabil de oprire.
5. Protejăm somnul
Înainte de culcare, corpul are nevoie să reducă activarea, nu să primească o succesiune de amenințări fără soluție. A muta ultima verificare mai devreme și a lăsa telefonul în afara patului poate fi un experiment simplu. Se observă efectul asupra adormirii, trezirilor și stării de dimineață.
6. Transformăm informația în acțiune sau acceptăm limita
Dacă informația indică o acțiune proporțională, o facem. Dacă nu există una, putem numi emoția: „Sunt speriat și neputincios în fața acestei știri.” A recunoaște neputința limitată este dureros, dar adesea mai sănătos decât a o acoperi cu încă o oră de actualizări.
Limitele explicațiilor simple
Nu putem reduce doomscrollingul la „dopamină”, la algoritmi sau la o presupusă slăbiciune a voinței. Nici nu putem deduce din asocieri că fiecare persoană care citește mult va dezvolta o tulburare. Cercetarea actuală nu stabilește praguri clinice universale și nu arată clar ce intervenție specifică produce beneficii durabile.
Putem însă recunoaște un principiu practic: dacă o acțiune menită să ne informeze ne lasă repetat mai confuzi, mai speriați și mai puțin capabili să trăim, merită să îi schimbăm forma.
A ști destul pentru a putea trăi
Lumea nu devine sigură când închidem telefonul. Dar nici nu devine mai controlabilă pentru că îl verificăm la fiecare trei minute. Maturitatea psihologică nu înseamnă să evităm realitatea, ci să îi acordăm atenția necesară fără a-i ceda întreaga noastră conștiință.
Poate că întrebarea nu este „Cum fac să nu mai citesc nicio veste rea?”, ci „Câtă informație îmi trebuie ca să acționez responsabil și când începe lectura să fie doar forma pe care o ia frica mea?”. Între ignoranță și captivitate există un loc mai greu, dar mai uman: informarea cu limite.
Bibliografie
Bendau, A., Petzold, M.B., Ströhle, A. și Plag, J. (2024) ‘Viral Transmission? A Longitudinal Study of Media Use and Its Relation to Mental Strain During the First 2 Years of the COVID-19 Pandemic’, International Journal of Behavioral Medicine, online ahead of print.
Buchanan, K., Aknin, L.B., Lotun, S. și Sandstrom, G.M. (2021) ‘Brief exposure to social media during the COVID-19 pandemic: Doom-scrolling has negative emotional consequences, but kindness-scrolling does not’, PLOS ONE, 16(10), e0257728.
Li, Q. și Yin, X. (2026) ‘Doomscrolling, mental health, and psychological well-being in adolescents and adults: a systematic review and meta-analysis’, Frontiers in Psychology, 17, 1893800.
Peachey, W., Piantella, S., Cotton, S.M. și Gleeson, J.F.M. (2026) ‘Social media exposure and anxiety and depression in young people: A systematic review and meta-analysis of longitudinal and experimental studies’, British Journal of Clinical Psychology, online ahead of print.
Satici, S.A., Gocet Tekin, E., Deniz, M.E. și Satici, B. (2023) ‘Doomscrolling Scale: its Association with Personality Traits, Psychological Distress, Social Media Use, and Wellbeing’, Applied Research in Quality of Life, 18, pp. 833–847.
Sharpe, A.T.R., Tyndall, I., Poulus, D.R., Obine, E.A.C. și Sharpe, B.T. (2026) ‘The influence of doomscrolling on mental health: a scoping review’, Mental Health and Digital Technologies, 3(3), pp. 290–342.
Acest material are scop informativ și psihoeducațional. Nu stabilește un diagnostic și nu înlocuiește evaluarea psihologică, psihiatrică sau medicală individuală.
Dacă expunerea la știri a devenit greu de controlat, îți afectează somnul sau menține o stare persistentă de anxietate, o evaluare clinică poate clarifica mecanismul și opțiunile potrivite de intervenție. Poți solicita o programare sau ne poți contacta pe WhatsApp.