sorinnica.ro/cand-tehnologia-ne-ajuta-sa-avem-mai-mult-timp-pentru-copii-si-cand-incepe-sa-ne-fure-tocmai-timpul-cu-ei

Tehnologia ne-a promis, printre altele, un lucru foarte tentant pentru orice părinte: mai mult timp. Putem comanda cumpărăturile fără să mergem la magazin, putem plăti facturi în câteva secunde, putem organiza calendarul familiei, putem rezerva o vacanță în pauza de prânz și putem găsi aproape instantaneu informația de care avem nevoie. În multe situații, tehnologia chiar ne eliberează de sarcini care altfel ar consuma timp, energie și drumuri inutile.

Dar apare o întrebare mai puțin evidentă: ce facem cu timpul pe care tehnologia ni-l economisește?

Uneori îl oferim copiilor. Alteori îl umplem imediat cu altceva. Dacă o aplicație ne ajută să terminăm cumpărăturile în douăzeci de minute în loc de o oră, timpul câștigat poate deveni o plimbare împreună, o cină fără grabă sau pur și simplu câteva minute în care stăm lângă copil. Dar poate deveni la fel de bine încă un e-mail, încă o comandă, încă o verificare și încă o sarcină pe care, tocmai pentru că acum „avem timp”, simțim că trebuie să o rezolvăm.

Aici se află una dintre cele mai interesante capcane ale tehnologiei: nu orice timp economisit devine automat timp disponibil emoțional.

Un părinte poate să fie foarte eficient și, în același timp, foarte puțin prezent. Poate rezolva de pe telefon programarea la medic, cumpărăturile, plata unei facturi și mesajul către școală în timp ce copilul îi povestește ceva. Din punctul de vedere al organizării, sunt zece minute bine folosite. Din punctul de vedere al relației, însă, acele zece minute au fost împărțite între două lumi.

Cercetările asupra fenomenului numit technoference — interferența tehnologiei în interacțiunile dintre părinte și copil — arată că utilizarea dispozitivelor în prezența copilului se asociază cu mai puține interacțiuni și cu o disponibilitate parentală redusă. O meta-analiză publicată în 2025, care a inclus 53 de studii și peste 60.000 de participanți, a identificat o asociere între technoference parentală și utilizarea problematică a tehnologiei de către copii.

Și există aici o nuanță importantă. Un studiu experimental din 2024 a comparat situațiile în care părinții erau distrași de un dispozitiv digital cu situațiile în care erau distrași de aceeași activitate realizată pe hârtie. Interacțiunea părinte-copil s-a deteriorat în ambele situații. Cu alte cuvinte, nu doar telefonul este problema; problema este atunci când atenția adultului pleacă din relație și este ocupată în altă parte.

Această observație schimbă puțin felul în care merită să privim tehnologia în familie. Nu este nevoie să împărțim lumea în „tehnologie bună” și „tehnologie rea”. Uneori, telefonul chiar face viața de familie mai ușoară. Poate reduce timpul petrecut pe sarcini administrative, poate facilita accesul la informații, poate ajuta părintele să se organizeze și poate face anumite activități împreună mai interesante. Chiar și utilizarea comună a unei tehnologii poate deveni o experiență de relaționare atunci când părintele participă activ și copilul nu este lăsat singur cu dispozitivul.

Diferența apare atunci când tehnologia trece de la instrument la mediu permanent în care se desfășoară viața de familie.

Un telefon folosit pentru a comanda rapid ceva necesar familiei poate elibera timp. Același telefon verificat de douăzeci de ori în timpul cinei poate fragmenta timpul care tocmai a fost câștigat. Un calendar digital poate ajuta familia să fie organizată. Notificările care întrerup permanent conversațiile pot face ca nimeni să nu mai fie cu adevărat acolo unde se află.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care uneori avem impresia că petrecem mult timp cu copiii, dar simțim că nu am fost cu adevărat împreună. Durata și prezența nu sunt același lucru.

Iar copiii observă aceste mici plecări ale atenției. Mai ales în primii ani, cercetările arată că utilizarea tehnologiei de către părinți în prezența copilului se asociază cu diferențe în interacțiune, comportamente prosociale, atașament și anumite aspecte ale dezvoltării. Aceste rezultate nu înseamnă că fiecare verificare a telefonului produce un efect negativ și nici că tehnologia este cauza tuturor dificultăților; cercetările au limite și multe dintre relațiile observate nu pot demonstra cauzalitatea.

De aceea, poate că întrebarea utilă pentru un părinte nu este „Cât timp petrec pe telefon?”, ci „Ce fel de timp îmi creează tehnologia și ce fel de timp îmi consumă?”

Dacă o aplicație îți permite să rezolvi mai repede o sarcină și apoi să te joci cu copilul, tehnologia ți-a oferit timp. Dacă aceeași aplicație te face să verifici constant ceva în timp ce copilul îți vorbește, tehnologia tocmai ți-a luat din timpul relației.

Un exercițiu simplu poate fi să observi, timp de câteva zile, nu câte ore folosești tehnologia, ci de câte ori îți întrerupe ea momentele cu copilul. Uneori nu cele treizeci de minute petrecute pe telefon sunt cele mai importante, ci cele zece verificări de câte două minute care transformă o conversație, o masă sau o plimbare într-o serie de mici absențe.

Tehnologia poate, așadar, să ne ajute să avem mai mult timp pentru copii. Dar timpul economisit nu devine automat timp împreună. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să existe și o decizie: ce merită să facem cu timpul pe care tocmai l-am câștigat?

Poate că adevărata întrebare a parentingului în era digitală nu este cât de multă tehnologie este prea multă, ci dacă tehnologia ne ajută să fim mai disponibili pentru viața pe care vrem să o trăim împreună cu cei pe care îi iubim.

Notă clinică

Utilizarea tehnologiei devine relevantă din punct de vedere psihologic atunci când interferează persistent cu relațiile familiale, somnul, activitățile zilnice, reglarea emoțională sau capacitatea părintelui de a fi prezent în interacțiunile importante cu copilul. Dacă astfel de dificultăți sunt frecvente și dificil de gestionat, o evaluare realizată de un psiholog sau psihoterapeut poate ajuta la identificarea factorilor care le mențin.

Bibliografie

Chamam, S., Forcella, A., Musio, N., Quinodoz, F. and Dimitrova, N. (2024) ‘Effects of digital and non-digital parental distraction on parent-child interaction and communication’, Frontiers in Child and Adolescent Psychiatry, 3, 1330331.

Holmgren, H.G., Booth, M.A., Ashby, S., Coyne, S.M., Clifford, B.N. and Davis, E. (2024) ‘Patterns of parent media use: The influence of parent media use profiles on parental mediation, technoference, and problematic media use’, Computers in Human Behavior, 161, 108410.

Toledo-Vargas, M., Chong, K.H., Maddren, C.I., Howard, S.J., Wakefield, B. and Okely, A.D. (2025) ‘Parental Technology Use in a Child’s Presence and Health and Development in the Early Years: A Systematic Review and Meta-Analysis’, JAMA Pediatrics, 179(7), pp. 730–737.

Zhang, J., Zhang, Q., Xiao, B., Cao, Y., Chen, Y. and Li, Y. (2025) ‘Parental Technoference and Child Problematic Media Use: Meta-Analysis’, Journal of Medical Internet Research, 27, e57636.