sorinnica.ro/de-ce-uneori-iti-este-mai-usor-sa-ai-grija-de-ceilalti-decat-sa-ai-grija-de-tine

Știi să observi imediat când cineva are nevoie de tine. Îți dai seama când partenerul este obosit, când un prieten nu este bine, când cineva are nevoie de ajutor, de o încurajare sau pur și simplu de cineva care să rămână aproape. Dar când vine vorba despre tine, lucrurile devin brusc mai neclare.

Poți să-i spui altcuiva fără ezitare „odihnește-te”, „nu trebuie să le rezolvi pe toate” sau „ai voie să spui nu”. Când aceeași propoziție se referă la tine, apare adesea un „da, dar…”.

Poate că una dintre explicații este surprinzător de simplă: este mai ușor să ai grijă de cineva atunci când știi exact ce trebuie făcut. Pentru celălalt există o problemă concretă: un copil care are nevoie de ajutor, un prieten care trece printr-o perioadă dificilă, un partener copleșit. Poți face ceva. Poți organiza, rezolva, liniști, susține.

În cazul tău, însă, problema poate fi mult mai greu de tradus în acțiuni. „Sunt obosit” nu spune întotdeauna ce trebuie făcut. „Nu mai pot” nu vine cu instrucțiuni. „Nu mă mai simt bine în viața mea” nu se rezolvă neapărat printr-o listă de sarcini.

Așa apare una dintre cele mai discrete forme de amânare de sine: devii foarte ocupat să ai grijă de ceea ce poate fi reparat în jurul tău, pentru a nu sta prea mult lângă ceea ce este greu de reparat în interiorul tău.

Uneori, acest lucru nici măcar nu seamănă cu neglijarea de sine. Poate arăta foarte bine din exterior. Ești persoana pe care ceilalți se pot baza, cea care își amintește, organizează, ascultă, răspunde, oferă și vine când este nevoie. Problema este că utilitatea poate deveni, fără să îți dai seama, una dintre principalele forme prin care îți simți propria valoare.

Și atunci apare o întrebare incomodă: cine mai ești când nu este nimeni de ajutat?

Pentru unii oameni, timpul liber devine aproape inconfortabil. Nu pentru că nu le place odihna, ci pentru că odihna nu le oferă aceeași senzație de necesitate pe care o oferă grija pentru ceilalți. Când cineva are nevoie de tine, știi de ce te ridici din pat. Când trebuie să alegi pur și simplu ceva bun pentru tine, fără să fie „necesar”, alegerea poate părea mult mai greu de justificat.

De aici poate veni și paradoxul: poți fi extrem de generos cu ceilalți și foarte zgârcit cu tine.

Îi ierți pe alții pentru greșeli pentru care pe tine te judeci. Le accepți oboseala, frica, neputința și zilele proaste, dar consideri că propriile tale limite sunt defecte care trebuie corectate. Cercetările asupra autocompasiunii arată însă că a te trata cu mai multă înțelegere nu înseamnă să devii pasiv, egoist sau mai puțin responsabil; autocompasiunea este asociată cu o modalitate mai sănătoasă de a răspunde dificultăților.

Mai interesant este că grija pentru sine și grija pentru ceilalți nu se află în două tabere opuse. Studiile au găsit asocieri între autocompasiune și preocuparea pentru binele celorlalți, inclusiv empatie, altruism și capacitatea de a adopta perspectiva altora.

Cu alte cuvinte, problema nu este că ai grijă prea mult de ceilalți. Problema apare atunci când grija merge într-o singură direcție.

În domeniul îngrijirii profesionale, de exemplu, atât compasiunea față de ceilalți, cât și autocompasiunea au fost asociate cu niveluri mai scăzute de burnout, ceea ce sugerează că resursa de a avea grijă de alții nu trebuie separată de capacitatea de a avea grijă de propriile nevoi.

Poate că aici merită făcută o diferență între altruism și autoabandon. Altruismul spune: „Pot să fiu aici pentru tine fără să dispar eu.” Autoabandonul spune: „Nevoile tale devin atât de importante încât ale mele pot aștepta la nesfârșit.”

Și „la nesfârșit” este partea periculoasă. Pentru că rareori există o zi perfectă în care toate lucrurile sunt rezolvate și, în sfârșit, poți avea grijă de tine. Mereu apare încă un telefon, încă o problemă, încă o persoană care are nevoie de tine.

De aceea, uneori grija de sine nu începe cu o vacanță, o rutină sofisticată sau câteva ore libere. Începe cu ceva mult mai puțin spectaculos: să nu mai consideri că nevoile tale trebuie să devină urgente înainte să merite atenție.

Poate însemna să te întrebi, înainte de „Ce trebuie să fac?”, „De ce am nevoie?”. Nu „ce ar fi util?”, nu „ce îi ajută pe ceilalți?”, nu „ce se așteaptă de la mine?”, ci pur și simplu ce se întâmplă cu tine.

Uneori răspunsul va fi odihnă. Alteori poate fi o limită, o conversație dificilă, puțin timp în singurătate, o schimbare, ajutor sau chiar recunoașterea faptului că ceva nu mai funcționează.

Și poate că una dintre formele cele mai mature de grijă față de sine este să nu mai aștepți să fii epuizat ca să îți dai voie să contezi.

Pentru că a avea grijă de tine nu înseamnă să îi iubești mai puțin pe ceilalți. Poate însemna să refuzi ideea că iubirea față de ceilalți trebuie plătită întotdeauna cu abandonarea propriei persoane.

Notă clinică

Dacă observi că îți este constant dificil să îți recunoști nevoile, să pui limite, să ceri ajutor sau să te odihnești fără vinovăție, iar acest tipar este însoțit de epuizare, iritabilitate, tristețe, pierderea plăcerii sau dificultăți persistente de somn și concentrare, poate fi utilă o discuție cu un psiholog sau psihoterapeut. Uneori, dificultatea de a avea grijă de sine este legată de tipare vechi de autocritică, responsabilitate excesivă sau convingerea că propria valoare depinde de cât de util ești pentru ceilalți.

Bibliografie

Neff, K.D. (2023) ‘Self-Compassion: Theory, Method, Research, and Intervention’, Annual Review of Psychology, 74, pp. 193–218.

Neff, K.D. and Pommier, E. (2013) ‘The Relationship between Self-compassion and Other-focused Concern among College Undergraduates, Community Adults, and Practicing Meditators’, Self and Identity, 12(2), pp. 160–176.

Simpson, K.M., Semenchuk, B.N. and Strachan, S.M. (2021) ‘Put MY mask on first: Mothers’ reactions to prioritizing health behaviours as a function of self-compassion and fear of self-compassion’, Journal of Health Psychology, 27(5), pp. 1259–1266.

Zhuniq, M., Winter, F. and Aguilar-Raab, C. (2025) ‘Compassion for others and well-being: a meta-analysis’, Scientific Reports, 15, 36478.