sorinnica.ro/ai-uitat-cand-ai-facut-ultima-data-ceva-doar-pentru-ca-iti-facea-placere

Există o întrebare aparent simplă care poate spune surprinzător de multe despre felul în care trăim: „Când ai făcut ultima dată ceva doar pentru că îți făcea plăcere?”

Nu ceva util. Nu ceva care trebuia făcut. Nu ceva care îți îmbunătățește CV-ul, sănătatea, productivitatea sau imaginea în fața celorlalți. Nu ceva bifat dintr-o listă. Ci ceva ce ai făcut pur și simplu pentru că, în timp ce îl făceai, ți-a fost bine.

Pentru mulți adulți, întrebarea aceasta produce o pauză. Ne amintim când am fost ultima dată la serviciu, când am făcut cumpărăturile, când am făcut sport, când am rezolvat o problemă, când am ieșit cu cineva, când am avut grijă de copii sau când am terminat toate lucrurile pe care trebuia să le terminăm. Dar când încercăm să identificăm ceva făcut fără un scop practic, răspunsul devine mai greu de găsit.

Poate că nu ne-am pierdut plăcerea. Poate că am început să credem că trebuie să existe un motiv suficient de bun pentru a ne permite să ne bucurăm.

Viața adultă ne învață repede să valorizăm ceea ce produce ceva. Muncim pentru rezultate, învățăm pentru performanță, facem sport pentru sănătate, economisim pentru viitor, ne organizăm timpul pentru a fi mai eficienți. Chiar și timpul liber ajunge uneori să fie optimizat: citim pentru dezvoltare personală, ieșim pentru networking, călătorim pentru experiențe, ne odihnim pentru a putea munci mai bine.

Și, fără să observăm exact când s-a întâmplat, apare o întrebare incomodă: mai știm să facem lucruri care nu trebuie să ducă nicăieri?

Un desen care nu va fi niciodată arătat nimănui. O plimbare fără destinație. Muzica ascultată cu căștile în urechi, fără să faci altceva în același timp. Gătitul unei rețete doar pentru că îți place. O carte aleasă nu pentru că „trebuie citită”, ci pentru că te atrage. Dansul prin casă. Grădinăritul. Fotografia. Jocul. Statul pe o bancă și privitul oamenilor. Orice lucru care nu trebuie justificat printr-un rezultat.

În psihologie, această orientare către ceea ce facem pentru interesul și satisfacția inerentă activității este apropiată de conceptul de motivație intrinsecă. Teoria autodeterminării, dezvoltată de Edward Deci și Richard Ryan, subliniază importanța autonomiei, competenței și relaționării pentru motivație și bunăstare. Atunci când oamenii simt că acțiunile lor sunt asumate și au sens pentru ei, nu doar impuse de presiuni externe, funcționarea psihologică poate fi mai sănătoasă.

Asta nu înseamnă că trebuie să transformăm „plăcerea” într-o nouă sarcină de îndeplinit. Nu avem nevoie de încă o regulă de tipul „trebuie să faci zilnic ceva pentru tine”. Dacă și relaxarea ajunge să fie o obligație, riscăm să pierdem exact ceea ce încercăm să recuperăm: libertatea de a alege.

Poate că problema nu este că avem prea puțin timp liber. Uneori avem timp, dar nu mai știm ce să facem cu el atunci când nu trebuie să fie productiv.

Ne putem trezi într-o seară cu o oră liberă și, aproape reflex, deschidem telefonul. Derulăm, verificăm, consumăm. Nu pentru că acel lucru ne face neapărat bine, ci pentru că este cea mai ușoară modalitate de a umple un spațiu în care nu mai știm ce să punem.

Apoi spunem că nu mai avem pasiuni.

Dar poate că o pasiune nu dispare întotdeauna pentru că nu ne mai place ceva. Uneori dispare pentru că nu îi mai oferim timp, atenție și permisiunea de a exista fără o justificare.

Este interesant că, în unele forme de psihoterapie, activitățile plăcute și activitățile care au valoare personală nu sunt privite ca simple „recompense”, ci pot deveni parte din procesul de reconectare cu mediul, cu propriile valori și cu experiențele care oferă sens. Cercetările asupra activării comportamentale arată că implicarea în activități plăcute și valorizate poate avea beneficii pentru starea de bine, iar această abordare este utilizată și în tratamentul depresiei.

Asta nu înseamnă că dacă te simți trist trebuie pur și simplu „să faci lucruri care îți plac”. Suferința psihologică nu poate fi redusă la lipsa hobby-urilor, iar pierderea plăcerii poate fi, în anumite contexte, un simptom important care merită evaluat profesional. Însă, pentru viața de zi cu zi, există o întrebare utilă: „Ce activități mă fac să mă simt mai viu?”

Observă că întrebarea nu este „Ce mă face să fiu mai performant?”.

Nici „Ce ar trebui să fac?”.

Ci „Ce mă face să mă simt viu?”.

Poate că răspunsul nu va fi spectaculos. Poate că vei descoperi că îți place să bei cafeaua încet, fără telefon. Sau că îți place să mergi singur prin oraș. Că îți place să desenezi, să repari lucruri, să gătești, să înoți, să asculți muzică, să stai în natură sau să vorbești ore întregi cu un anumit prieten.

Nu trebuie să fie o pasiune extraordinară. Viața nu este alcătuită numai din momente memorabile.

Uneori, sănătatea psihologică se poate regăsi și în acele mici experiențe care ne scot pentru câteva minute din logica permanentă a obligațiilor.

Poate merită să te întrebi și când ai început să consideri că nu mai ai timp pentru lucrurile care îți plac. A fost o perioadă aglomerată? O schimbare profesională? Apariția unor responsabilități noi? O relație? Copiii? O perioadă în care ai fost nevoit să te ocupi de alte persoane? Sau poate ai început să simți că lucrurile care îți făceau plăcere sunt „copilărești”, „inutile” sau „o pierdere de timp”?

Uneori, renunțăm la plăcere nu pentru că nu mai avem nevoie de ea, ci pentru că am învățat să o considerăm mai puțin importantă decât restul vieții.

Iar aici apare o capcană subtilă a dezvoltării personale. Suntem încurajați permanent să devenim versiuni mai bune ale noastre. Să citim mai mult, să muncim mai inteligent, să ne disciplinăm, să ne organizăm, să ne stabilim obiective și să ne depășim limitele.

Toate acestea pot fi valoroase. Dar există un moment în care dezvoltarea personală poate deveni încă o formă de presiune dacă ajungem să credem că fiecare oră trebuie să ne facă mai buni decât eram înainte.

Poate că nu orice moment trebuie să ne dezvolte. Unele momente au voie doar să ne bucure.

Poate că acesta este motivul pentru care merită să ne întoarcem, din când în când, la lucrurile pe care le făceam înainte să ne preocupe atât de mult utilitatea lor. Ce îți plăcea când erai copil? Ce făceai fără să te întrebi dacă are sens? Ce puteai face timp de o oră fără să simți nevoia să verifici cât este ceasul?

Nu este nevoie să te întorci literalmente la copilărie. Întrebarea poate fi doar un indiciu despre ce părți din tine au rămas fără spațiu.

Și poate că merită să experimentezi din nou, fără să transformi experiența într-un proiect.

Alege ceva mic. Nu trebuie să rezervi un weekend, să cumperi echipament sau să îți reorganizezi viața. Poți începe cu douăzeci de minute în care faci ceva care îți place și în care nu urmărești niciun rezultat.

Apoi observă ce se întâmplă.

Nu dacă ai fost productiv.

Nu dacă ai învățat ceva.

Nu dacă ai devenit mai bun.

Ci dacă, pentru acele douăzeci de minute, ai fost puțin mai prezent în propria viață.

Pentru că uneori ne imaginăm că echilibrul înseamnă să împărțim perfect timpul între muncă, familie, odihnă și responsabilități. Poate că este mai mult decât atât. Poate că echilibrul presupune și să existe în viața noastră lucruri care nu servesc niciunui alt scop decât acela de a ne face plăcere.

Iar dacă nu îți vine în minte nimic, nu este nevoie să te sperii. Poți începe prin curiozitate.

Ce ți-ar plăcea să încerci dacă nimeni nu te-ar întreba la ce îți folosește?

Poate vei găsi un răspuns imediat. Poate nu.

Poate vei descoperi că nu îți mai place ceea ce credeai că îți place. Și este în regulă. Nu trebuie să păstrăm toate pasiunile din trecut doar pentru că au făcut parte din noi cândva.

Important este să existe din nou posibilitatea alegerii.

Pentru că, uneori, nu avem nevoie de o viață mai spectaculoasă. Avem nevoie de o viață în care să existe suficient spațiu pentru lucrurile care ne fac să simțim că suntem mai mult decât ceea ce producem, rezolvăm, oferim și îndeplinim.

Iar poate întrebarea de la început merită pusă din nou, dar de această dată fără grabă:

Când ai făcut ultima dată ceva doar pentru că îți făcea plăcere?

Dacă răspunsul este „nu-mi amintesc”, poate că nu este un verdict despre viața ta. Poate fi doar o invitație.

Să îți amintești că plăcerea nu trebuie câștigată.

Că timpul nu trebuie justificat în permanență.

Și că, uneori, a face ceva inutil poate fi unul dintre cele mai utile lucruri pe care le poți face pentru tine.

Notă clinică

Pierderea interesului sau a plăcerii pentru activități care înainte erau agreabile poate apărea în perioade de stres, epuizare sau suprasolicitare, dar poate reprezenta și un simptom relevant în unele tulburări psihice, inclusiv depresia. Cercetările recente asupra activării comportamentale susțin eficiența acestei abordări în tratamentul depresiei, însă acest lucru nu înseamnă că simpla creștere a activităților plăcute reprezintă un tratament universal.

Dacă lipsa plăcerii este persistentă, se asociază cu tristețe accentuată, retragere socială, modificări importante ale somnului sau apetitului, lipsă de energie ori dificultăți semnificative de funcționare, este recomandată discutarea acestor schimbări cu un psiholog sau medic psihiatru. În planul dezvoltării personale, însă, poate fi util să observăm din timp cât de mult din viața noastră este ocupat de obligații și cât spațiu mai rămâne pentru experiențele pe care le alegem pentru că au valoare pentru noi.

Bibliografie

Cuijpers, P., Ciharova, M., Tong, L., Liu, Y., Sprenger, A.A., Miguel, C., Karyotaki, E. and Harrer, M. (2026) ‘Behavioral activation for depression: A comprehensive systematic review and meta-analysis’, Clinical Psychology Review, 128, 102783.

Mazzucchelli, T.G., Kane, R.T. and Rees, C.S. (2010) ‘Behavioral activation interventions for well-being: A meta-analysis’, Journal of Positive Psychology, 5(2), pp. 105–121.

Ryan, R.M. and Deci, E.L. (2000) ‘Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and well-being’, American Psychologist, 55(1), pp. 68–78.

Ryan, R.M. and Deci, E.L. (2020) ‘Intrinsic and extrinsic motivation from a self-determination theory perspective: Definitions, theory, practices, and future directions’, Contemporary Educational Psychology, 61, 101860.

Kanter, J.W., Manos, R.C., Bowe, W.M., Baruch, D.E., Busch, A.M. and Rusch, L.C. (2010) ‘What is behavioral activation? A review of the empirical literature’, Clinical Psychology Review, 30(6), pp. 608–620.