sorinnica.ro/plimbare-fara-telefoane-relatia-de-cuplu

Există gesturi care par atât de simple, încât avem tendința să le considerăm aproape lipsite de importanță. O plimbare de douăzeci sau treizeci de minute, de exemplu, nu pare genul de activitate care ar putea schimba ceva esențial într-o relație. Nu este romantică în sensul clasic al cuvântului, nu presupune o rezervare, un cadou sau o experiență spectaculoasă și, mai ales, nu pare să rezolve problemele pe care un cuplu le poate avea.

Și totuși, o plimbare în doi, în care telefoanele rămân în buzunar, poate crea ceva ce devine tot mai greu de găsit în viața de zi cu zi: atenție nefragmentată.

Nu este vorba despre faptul că telefonul este „rău” pentru relație și nici despre necesitatea de a transforma fiecare ieșire într-un ritual obligatoriu fără tehnologie. Problema apare atunci când dispozitivul este prezent atât de constant, încât începe să concureze cu persoana aflată chiar lângă noi. Cercetările despre ceea ce literatura de specialitate numește partner phubbing – situația în care unul dintre parteneri își îndreaptă atenția către telefon în timp ce este împreună cu celălalt – au găsit asocieri între acest comportament, sentimentul de excludere, percepția unei receptivități mai reduse din partea partenerului și o intimitate mai scăzută. Aceste mecanisme sunt, la rândul lor, asociate cu o satisfacție mai redusă în relație.

Poate că tocmai de aceea o plimbare fără telefoane are valoare nu prin ceea ce faceți, ci prin ceea ce nu mai faceți. Nu mai verificați notificări. Nu mai răspundeți imediat la mesaje. Nu mai întrerupeți o poveste pentru a vedea cine a postat ceva. Nu mai există tentația de a umple fiecare secundă de liniște cu un ecran.

Rămâneți voi doi.

La început, poate părea chiar puțin ciudat. Dacă sunteți obișnuiți să mergeți împreună în timp ce fiecare își verifică telefonul, absența acestuia poate scoate la iveală cât de mult a ajuns tehnologia să ocupe din spațiul dintre voi. Poate exista o liniște pe care nu mai știți imediat cum să o umpleți.

Dar liniștea nu este neapărat un semn că nu mai aveți nimic de spus. Uneori este doar spațiul în care conversația poate apărea fără să fie forțată.

Când mergi, ritmul corpului se schimbă. Nu mai ești așezat în fața celuilalt, așteptând parcă o conversație „importantă”. Mergeți unul lângă celălalt, priviți înainte, observați ce se întâmplă în jur, iar discuția poate apărea mai natural. Uneori începe de la ceva complet banal – vreme, o casă, un câine, o amintire – și ajunge, fără să vă propuneți asta, la lucruri pe care nu le-ați mai discutat de mult.

„Ți-ai mai amintit de perioada aceea?”

„Cum te simți în ultima vreme?”

„Dacă ai putea schimba ceva la perioada asta din viața noastră, ce ai schimba?”

„Ți se pare că suntem bine?”

Nu trebuie să începeți cu întrebări profunde. De fapt, poate fi mai sănătos să nu transformați plimbarea într-o ședință de terapie improvizată. Scopul nu este să rezolvați relația în timp ce faceți două ture prin parc, ci să vă creați un context în care să vă puteți observa din nou unul pe celălalt.

Pentru că există o diferență între a petrece timp împreună și a fi împreună.

Un cuplu poate sta seara pe aceeași canapea timp de două ore, fiecare cu telefonul în mână. Poate lua masa împreună, dar unul răspunde la mesaje. Poate merge în vacanță și poate petrece jumătate din timp fotografiind, postând și verificând reacțiile celorlalți. Fizic, cei doi sunt împreună. Emoțional însă, atenția lor poate fi în altă parte.

Iar atenția este una dintre formele prin care transmitem celuilalt că este important.

Când cineva ne vorbește și lăsăm telefonul deoparte, mesajul nu este doar „te aud”. Este și „merită să fiu aici cu tine”. Nu este nevoie ca acest lucru să se întâmple permanent. Nici nu este realist. Dar într-o relație, micile momente repetate în care partenerii se întorc unul către celălalt pot contribui la sentimentul de conectare.

Cercetările asupra comunicării de cuplu susțin importanța dezvăluirii emoționale și a percepției că partenerul este receptiv și atent la ceea ce trăim. Atunci când oamenii simt că pot împărtăși ceea ce se întâmplă în interiorul lor și că celălalt răspunde cu interes și înțelegere, acest lucru este asociat cu apropierea și satisfacția relațională.

De aceea, o plimbare fără telefoane poate deveni un mic exercițiu de reconectare. Nu pentru că mersul pe jos ar avea o putere specială asupra relațiilor, ci pentru că oferă un cadru simplu în care doi oameni pot fi disponibili unul pentru celălalt.

Și poate exista un efect interesant: când nu mai avem telefonul ca soluție pentru fiecare moment de plictiseală, începem să observăm mai mult. Observăm expresia celuilalt. Felul în care merge. Când încetinește. Când pare obosit. Când râde. Când devine mai tăcut.

Poate că partenerul tău trece printr-o perioadă dificilă și nu ți-ai dat seama. Poate că este mai preocupat decât de obicei. Poate că are nevoie de ceva și nu a știut cum să spună. Sau poate că pur și simplu este bine, iar tu descoperi că încă îți place să îl asculți vorbind despre lucruri aparent neimportante.

Există însă o capcană: să transformăm această idee într-o nouă regulă rigidă a relației. „De acum înainte, niciunul nu mai are voie să folosească telefonul când ieșim.” Pentru unele cupluri poate funcționa, pentru altele poate crea exact contrariul apropierii pe care îl căutau.

Mai util poate fi să existe o alegere comună: „Hai să încercăm să mergem douăzeci de minute fără telefoane și să vedem cum ne simțim.”

Atât.

Fără obiectivul de a avea o conversație profundă. Fără obligația de a fi romantici. Fără presiunea de a demonstra că relația funcționează.

Doar o plimbare.

Timpul liber petrecut împreună este, de altfel, asociat în literatura de specialitate cu aspecte ale calității relației, însă cercetările arată și că nu simpla cantitate de timp contează. Calitatea activităților comune, compatibilitatea preferințelor și felul în care cei doi se simt în timpul petrecut împreună sunt importante.

Asta înseamnă că nu trebuie să vă umpleți calendarul cu „activități de cuplu”. Uneori, o plimbare simplă poate fi mai valoroasă decât o seară complicată organizată special pentru relație, dacă în timpul ei există atenție, curiozitate și disponibilitate.

Și poate că unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face o astfel de plimbare este să vă readucă din rolurile pe care le aveți în viața de zi cu zi.

Poate că sunteți părinți, colegi de apartament, oameni care împart facturi, cumpărături, responsabilități și liste interminabile de lucruri de făcut. Poate că discuțiile voastre au ajuns să fie predominant despre cine ia copilul, ce trebuie cumpărat, ce factură trebuie plătită și ce problemă trebuie rezolvată.

În timpul unei plimbări, puteți să vă amintiți că, înainte de toate acestea, sunteți doi oameni.

Doi oameni care pot să râdă.

Doi oameni care pot fi curioși unul față de celălalt.

Doi oameni care pot să tacă fără ca tăcerea să fie neapărat incomodă.

Doi oameni care pot să spună „Mi-e dor de noi” fără să aștepte să existe o criză pentru a avea această conversație.

O plimbare nu va rezolva o relație în care există lipsă de respect, violență, control, trădări repetate sau probleme profunde de comunicare. Și nu ar trebui prezentată ca un remediu universal. Cercetările asupra folosirii telefonului în cuplu arată asocieri relevante cu satisfacția relațională, dar asta nu înseamnă că fiecare problemă de cuplu poate fi explicată prin telefoane sau rezolvată prin renunțarea temporară la ele.

Dar pentru cuplurile care simt că s-au îndepărtat puțin, că vorbesc mai ales despre lucruri practice sau că fiecare pare să fie permanent prins în propriul ritm, o astfel de plimbare poate fi un început.

Nu trebuie să fie lungă.

Nu trebuie să fie într-un loc spectaculos.

Nu trebuie să coste nimic.

Și nici măcar nu trebuie să vorbiți tot timpul.

Poate că, într-o seară, veți merge unul lângă celălalt timp de treizeci de minute și veți descoperi că nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Iar tocmai acesta poate fi lucrul extraordinar: pentru o jumătate de oră, nu ați avut nimic de rezolvat, nimic de verificat și nimic de demonstrat.

Ați fost pur și simplu acolo.

Unul lângă celălalt.

Poate că relațiile nu au întotdeauna nevoie de gesturi mari pentru a rămâne vii. Uneori au nevoie de mici momente în care doi oameni își amintesc să se privească, să se asculte și să fie cu adevărat prezenți.

Așa că, data viitoare când simți că voi doi aveți nevoie de puțină apropiere, poate nu trebuie să cauți o destinație, un restaurant sau o activitate spectaculoasă.

Poate este suficient să spui:

„Hai să ieșim puțin. Fără telefoane. Doar noi.”

Și apoi să vezi ce se întâmplă când, pentru o vreme, nimic altceva nu mai concurează pentru atenția voastră.

Notă clinică

În practica psihologică, dificultățile de conectare într-un cuplu sunt rareori explicate de un singur comportament. Utilizarea telefonului poate deveni relevantă atunci când este frecventă, rigidă sau percepută de unul dintre parteneri ca o formă de respingere ori indisponibilitate. Studiile recente indică asocieri între partner phubbing, reducerea receptivității percepute, diminuarea intimității și satisfacția mai scăzută în relație, însă aceste rezultate nu trebuie interpretate ca dovadă că telefonul este cauza tuturor problemelor de cuplu.

Din perspectivă clinică, poate fi mai util ca partenerii să observe ce se întâmplă între ei în jurul telefonului: cine se simte ignorat, cine folosește dispozitivul pentru a evita o conversație, dacă există conflicte legate de utilizarea lui și dacă cei doi mai au suficiente momente de atenție reciprocă. Uneori, o schimbare mică de rutină, precum o plimbare fără telefoane, poate fi un exercițiu de reconectare; alteori, dificultățile persistente pot necesita o discuție mai profundă sau sprijin psihologic.

Bibliografie

Beukeboom, C.J. and Pollmann, M. (2021) ‘Partner phubbing: Why using your phone during interactions with your partner can be detrimental for your relationship’, Computers in Human Behavior, 124, 106932.

Bunt, S. and Hazelwood, Z.J. (2017) ‘Walking the walk, talking the talk: Love languages, self-regulation, and relationship satisfaction’, Personal Relationships, 24(2), pp. 280–290.

Crawford, D.W., Houts, R.M., Huston, T.L. and George, L.J. (2002) ‘Compatibility, leisure, and satisfaction in marital relationships’, Journal of Marriage and Family, 64, pp. 433–449.

Deneș, A., Guest, C., Webber, K.T., Gorin, A.A. and Cornelius, T. (2025) ‘Phone or affection?: Assessing dyadic perceptions of partner phubbing, affection deprivation, and relationship satisfaction’, Journal of Social and Personal Relationships, 42(11).

Dobson, K. and Ogolsky, B. (2022) ‘The role of social context in the association between leisure activities and romantic relationship quality’, Journal of Social and Personal Relationships, 39(2).

Langer, S.L. et al. (2020) ‘Usability and acceptability of a smartphone app to assess partner communication, closeness, mood, and relationship satisfaction: Mixed methods study’, JMIR Formative Research, 4(7), e14161.

Mosley, M.A., Yoshida, N.R. and Turner, F.A. (2025) ‘Communication is key: The mediating effect of demand–withdraw patterns on partner phubbing and couple satisfaction’, Journal of Marital and Family Therapy, 51(3), e70053.

Totenhagen, C.J., Li, X., Wilmarth, M.J., Archuleta, K.L. and Yorgason, J.B. (2024) ‘Do couples who play together stay together? A longitudinal dyadic examination of shared leisure, financial distress, and relationship outcomes’, Family Process, 63(1), pp. 210–227.