sorinnica.ro/dispret-in-cuplu-cauze-si-impact

Disprețul reprezintă una dintre cele mai distructive emoții în cadrul relațiilor de cuplu, fiind asociat în mod constant cu deteriorarea calității relaționale și cu un risc crescut de separare. Spre deosebire de furie sau frustrare, care pot avea o funcție adaptativă în comunicarea nemulțumirilor, disprețul implică o poziționare de superioritate morală și devalorizare a celuilalt (Gottman and Levenson, 1992).

Din perspectivă psihologică, disprețul nu apare brusc, ci se dezvoltă progresiv, în contextul acumulării de nemulțumiri nerezolvate și al deteriorării comunicării. Atunci când nevoile emoționale nu sunt recunoscute sau validate în mod repetat, partenerii pot dezvolta o atitudine defensivă, care ulterior se transformă în critică și, în timp, în dispreț.

Un mecanism central în apariția disprețului este eroziunea respectului reciproc. Relațiile funcționale se bazează pe o percepție fundamentală a valorii celuilalt. În momentul în care această percepție este afectată, interacțiunile devin marcate de ironie, sarcasm, ridiculizare sau expresii nonverbale de respingere (de exemplu, rostogolirea ochilor).

Cercetările realizate de Gottman (1994) identifică disprețul ca fiind unul dintre cei mai puternici predictori ai divorțului, făcând parte din așa-numiții „patru călăreți ai apocalipsei relaționale”: critica, defensivitatea, disprețul și blocajul comunicării (stonewalling).

Din perspectivă cognitivă, disprețul este susținut de atribuiri negative globale despre partener. În loc să fie interpretate ca situaționale, comportamentele sunt atribuite unor trăsături stabile („este egoist”, „nu îi pasă”), ceea ce consolidează o perspectivă rigidă și negativă asupra celuilalt (Beck, 1976).

În plan emoțional, disprețul este adesea o emoție secundară, care maschează trăiri primare precum:

• durerea emoțională;
• respingerea;
• dezamăgirea;
• nevoia de conectare neîmplinită.

Astfel, în spatele disprețului se află frecvent o vulnerabilitate neexprimată.

Un alt factor relevant este asimetria de putere percepută. Atunci când unul dintre parteneri se poziționează constant într-o poziție de superioritate, relația devine dezechilibrată, iar disprețul funcționează ca un mecanism de menținere a acestei poziții.

Impactul disprețului asupra relației este profund. Pe termen scurt, el generează distanțare emoțională și escaladarea conflictelor. Pe termen lung, contribuie la:

• scăderea satisfacției relaționale;
• diminuarea intimității;
• creșterea resentimentului;
• deteriorarea comunicării.

În plus, studiile arată că expunerea repetată la dispreț are efecte nu doar psihologice, ci și fiziologice, fiind asociată cu niveluri crescute de stres și reactivitate cardiovasculară (Gottman and Levenson, 1992).

Din perspectivă clinică, intervenția vizează în primul rând reconstrucția respectului și a siguranței emoționale.

Un prim pas este identificarea și conștientizarea formelor subtile de dispreț (sarcasm, ironie, micro-expresii). Acestea sunt adesea automatizate și pot trece neobservate de către parteneri.

Un al doilea pas este accesarea emoțiilor primare. În locul exprimării disprețului, este esențială articularea vulnerabilității: „m-am simțit ignorat” sau „am nevoie de mai multă atenție”. Această schimbare reduce defensivitatea și facilitează conectarea.

De asemenea, este importantă dezvoltarea unui stil de comunicare non-critică, bazat pe exprimarea nevoilor fără atac la persoană. Modelele din terapia cognitiv-comportamentală și din terapia focalizată pe emoții susțin această tranziție (Johnson, 2004).

Un alt element esențial este cultivarea aprecierii și a recunoașterii pozitive. Studiile arată că relațiile stabile mențin un raport ridicat între interacțiunile pozitive și cele negative (Gottman, 1994).

Pe termen lung, reducerea disprețului implică nu doar modificări comportamentale, ci și restructurarea reprezentărilor interne despre partener. Aceasta presupune trecerea de la o perspectivă rigid negativă la una mai nuanțată și contextualizată.

O clarificare esențială este aceasta: disprețul nu distruge relația în mod izolat, ci este rezultatul unui proces gradual de deconectare. Intervenția eficientă nu vizează doar eliminarea acestuia, ci reconstruirea fundamentelor relaționale – respect, siguranță și reciprocitate.

Notă clinică pentru finalul articolului

Acest articol are caracter informativ și educativ. El nu înlocuiește evaluarea psihologică, psihoterapia de cuplu sau consultul de specialitate. Dacă dificultățile relaționale persistă, este recomandată intervenția unui psiholog sau psihoterapeut specializat în terapia de cuplu.

Bibliografie

Beck, A.T. (1976) Cognitive Therapy and the Emotional Disorders. New York: International Universities Press.

Gottman, J.M. (1994) Why Marriages Succeed or Fail. New York: Simon & Schuster.

Gottman, J.M. and Levenson, R.W. (1992) ‘Marital processes predictive of later dissolution: Behavior, physiology, and health’, Journal of Personality and Social Psychology, 63(2), pp. 221–233.

Johnson, S.M. (2004) The Practice of Emotionally Focused Couple Therapy. 2nd edn. New York: Brunner-Routledge.