sorinnica.ro/nu-toate-zilele-linistite-sunt-zile-in-care-ne-simtim-bine

Există zile în care, privite din exterior, pare că totul este în regulă. Nu se întâmplă nimic rău, nu avem conflicte, nu primim vești proaste, nu trebuie să rezolvăm o problemă urgentă și, aparent, avem exact ceea ce ne-am dorit: liniște. Și totuși, în interior, ceva nu se așază. Nu suntem neapărat triști, dar nici bine nu ne simțim. Nu există un motiv clar pentru disconfort, iar tocmai această lipsă a unui motiv ne poate face să ne întrebăm dacă nu cumva este ceva în neregulă cu noi.

Am ajuns să asociem foarte ușor liniștea cu starea de bine. Dacă nu avem probleme, presupunem că ar trebui să fim fericiți. Dacă ziua a trecut fără evenimente neplăcute, considerăm că a fost o zi bună. Dar absența unei dificultăți nu este același lucru cu prezența unei stări de bine. Poți avea o zi liniștită și, în același timp, să te simți gol, obosit, deconectat sau pur și simplu incapabil să te bucuri de ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Uneori, liniștea exterioară este primul moment în care observăm cât de mult zgomot am purtat în interior. Atâta timp cât suntem ocupați, avem lucruri de rezolvat și trecem permanent de la o sarcină la alta, nu mai avem foarte mult spațiu pentru ceea ce simțim. Mintea este orientată spre următorul lucru de făcut, iar emoțiile care nu au fost ascultate pot rămâne undeva în fundal.

De aceea, pentru unele persoane, o zi fără obligații nu este neapărat odihnitoare. Primele ore pot fi plăcute, dar după ce ritmul încetinește apare o senzație greu de definit. Poate fi neliniște, plictiseală, iritare sau chiar tristețe. Nu pentru că liniștea ar fi problema, ci pentru că, în liniște, anumite lucruri pe care rutina le ținea la distanță devin mai ușor de observat.

Există oameni care au învățat să funcționeze foarte bine în perioade aglomerate. Sunt eficienți, organizați, rezolvă probleme și pot face față unor responsabilități numeroase. Când apare însă o perioadă în care nu mai este nimic urgent de făcut, nu știu întotdeauna cum să fie cu ei înșiși. Se trezesc verificând telefonul, căutând ceva de făcut, reorganizând casa, deschizând un serial sau umplând fiecare pauză cu o nouă activitate.

Nu este neapărat vorba despre lipsă de voință sau despre incapacitatea de a se relaxa. Uneori, este pur și simplu o formă de adaptare la un stil de viață în care activitatea continuă a devenit normală. Atunci când ai stat mult timp în tensiune, calmul poate părea nefiresc. Iar atunci când ai fost obișnuit să reacționezi permanent la ceea ce se întâmplă, faptul că nu se întâmplă nimic poate lăsa un spațiu pe care nu știi încă să îl locuiești.

Mai există însă și o altă situație. Uneori, liniștea nu este doar lipsa agitației, ci și lipsa bucuriei. Ziua este calmă, programul este normal, oamenii din jur sunt bine, însă lucrurile care altădată ne făceau plăcere nu mai produc aceeași reacție. Nu neapărat pentru că am devenit nerecunoscători sau pentru că viața noastră nu este suficient de bună, ci pentru că starea noastră interioară nu se sincronizează întotdeauna cu ceea ce se întâmplă în exterior.

Este important să nu transformăm această experiență într-o vină. Există o presiune subtilă de a fi bine atunci când „nu avem motive să fim rău”. Vedem că alte persoane merg înainte, își văd de viață, călătoresc, muncesc, se întâlnesc cu prietenii și postează imagini aparent fericite, iar noi ne întrebăm de ce nu putem simți aceeași bucurie. Comparația poate adăuga o a doua problemă peste prima: pe lângă faptul că nu ne simțim bine, începem să credem că nici nu avem dreptul să ne simțim așa.

În realitate, emoțiile nu funcționează după o logică atât de simplă. Nu avem nevoie întotdeauna de un eveniment negativ pentru a experimenta tristețe, gol interior, neliniște sau lipsă de energie. Starea psihologică este influențată de multe lucruri: perioadele de stres, calitatea somnului, relațiile, sensul pe care îl găsim în activitățile noastre, felul în care ne raportăm la noi înșine și chiar acumularea unor emoții pe care nu am avut timp să le procesăm.

Uneori, ceea ce numim „o zi proastă fără motiv” este, de fapt, o zi în care avem în sfârșit suficient spațiu pentru a observa ceea ce am tot amânat. Poate fi oboseala pe care am ignorat-o, o relație care nu ne mai face bine, o decizie pe care o evităm sau o nevoie personală căreia îi spunem de prea mult timp „mai târziu”. Liniștea nu creează neapărat aceste lucruri. Doar le face mai greu de ignorat.

De aceea, poate fi util să nu încercăm imediat să eliminăm orice stare inconfortabilă. Prima întrebare nu trebuie să fie „Cum scap de starea asta?”, ci „Ce încearcă să îmi spună?”. Nu orice emoție trebuie rezolvată pe loc. Unele au nevoie, înainte de toate, să fie observate și înțelese.

Un exercițiu simplu poate fi să stăm câteva minute fără telefon, muzică sau alte forme de distragere și să observăm ce apare. Nu trebuie să găsim explicația perfectă. Putem doar să ne întrebăm: „Cum mă simt acum?”, „Ce îmi lipsește?”, „Ce am tot amânat?”, „Ce parte din viața mea nu mai seamănă cu ceea ce îmi doresc?” Uneori, răspunsurile nu apar imediat. Alteori, apar tocmai atunci când încetăm să le forțăm.

Dezvoltarea personală nu înseamnă să fim permanent pozitivi și nici să transformăm fiecare zi într-o oportunitate de optimizare. Înseamnă și să putem rămâne alături de noi în perioadele în care nu avem o explicație clară pentru ceea ce simțim. Să acceptăm că uneori suntem obosiți fără să fim leneși, triști fără să avem o tragedie în spate sau lipsiți de energie fără să fi eșuat în vreun fel.

Există și o diferență importantă între odihnă și amorțeală emoțională. O zi în care nu facem nimic poate fi profund hrănitoare dacă ne permite să ne refacem și să ne reconectăm cu noi. Dar dacă „liniștea” înseamnă să evităm permanent ceea ce simțim, să ne izolăm, să nu mai fim interesați de nimic și să trecem mecanic prin zile, atunci merită să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în interior.

Poate că avem nevoie să învățăm din nou să nu ne fie teamă de zilele liniștite. Nu toate trebuie umplute cu experiențe, obiective sau productivitate. Unele pot fi pur și simplu zile în care observăm. În care ne dăm voie să nu știm exact ce vrem. În care înțelegem că o viață echilibrată nu este una în care ne simțim bine în fiecare clipă, ci una în care putem recunoaște ceea ce simțim fără să fugim imediat de acel sentiment.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă ziua a fost liniștită, ci ce s-a întâmplat cu tine în acea liniște. Ai simțit pace sau ai simțit gol? Ai simțit odihnă sau ai simțit că nu mai ai energie pentru nimic? Ai simțit libertate sau ai simțit că nu mai știi ce să faci cu tine?

Răspunsurile nu trebuie să fie întotdeauna confortabile. Dar pot fi importante. Pentru că uneori, o zi liniștită nu este semnul că totul este bine. Este semnul că, pentru câteva ore, lumea a făcut suficient de puțin zgomot încât să poți auzi ceea ce se întâmplă în tine.

Notă clinică

O perioadă în care zilele aparent liniștite sunt însoțite constant de gol interior, lipsa plăcerii, retragere, oboseală persistentă, iritabilitate, anxietate, dificultăți de concentrare sau pierderea interesului pentru activitățile care anterior aduceau satisfacție poate apărea în contextul stresului prelungit, suprasolicitării emoționale, unor schimbări importante de viață sau al unor dificultăți psihologice care merită explorate. Atunci când aceste stări persistă, se intensifică sau afectează funcționarea de zi cu zi și relațiile cu ceilalți, este recomandată o evaluare realizată de un psiholog clinician sau de un medic. Identificarea factorilor care întrețin această stare și intervenția psihologică adecvată pot facilita înțelegerea propriilor emoții, reconectarea cu nevoile personale și recâștigarea unui sentiment de echilibru interior.

Bibliografie

Csikszentmihalyi, M. (1990) Flow: The Psychology of Optimal Experience. New York: Harper & Row.

Deci, E.L. and Ryan, R.M. (2000) ‘The “what” and “why” of goal pursuits: Human needs and the self-determination of behavior’, Psychological Inquiry, 11(4), pp. 227–268.

Kabat-Zinn, J. (1994) Wherever You Go, There You Are: Mindfulness Meditation in Everyday Life. New York: Hyperion.

Kahneman, D. (2011) Thinking, Fast and Slow. New York: Farrar, Straus and Giroux.

Rogers, C.R. (1961) On Becoming a Person: A Therapist’s View of Psychotherapy. Boston: Houghton Mifflin.

Seligman, M.E.P. (2011) Flourish: A Visionary New Understanding of Happiness and Well-being. New York: Free Press.