sorinnica.ro/sindromul-parintelui-epuizat-cand-ai-grija-de-toti-dar-uiti-de-tine

Mulți părinți descriu aceeași senzație: ziua începe înainte să fie pregătiți și se termină mult după ce energia lor s-a epuizat. Între responsabilitățile profesionale, nevoile copiilor, sarcinile casnice și presiunile sociale, timpul personal pare să devină un lux.

Deși oboseala face parte din experiența parentală normală, există situații în care aceasta depășește nivelul obișnuit și se transformă într-o stare persistentă de epuizare fizică, emoțională și mentală. Literatura de specialitate descrie acest fenomen prin conceptul de parental burnout sau sindromul părintelui epuizat.

În ultimul deceniu, cercetările au început să acorde o atenție tot mai mare acestui fenomen, observând că presiunile asociate rolului parental pot avea efecte semnificative asupra sănătății mintale și asupra funcționării întregii familii.

Sindromul părintelui epuizat nu apare pentru că un părinte nu își iubește copilul suficient. Din contră, adesea apare tocmai în cazul părinților profund implicați, preocupați de bunăstarea copiilor și dornici să răspundă cât mai bine tuturor responsabilităților.

Problema apare atunci când cerințele depășesc constant resursele disponibile.

Din perspectivă psihologică, epuizarea parentală este caracterizată prin patru dimensiuni principale: oboseală intensă asociată rolului de părinte, distanțare emoțională față de copii, sentimentul că părintele nu mai este la fel de eficient ca înainte și pierderea satisfacției asociate rolului parental.

Mulți părinți descriu senzația că funcționează pe pilot automat.

Își îndeplinesc responsabilitățile, însă cu un consum emoțional enorm. Activități care înainte aduceau bucurie devin simple obligații. Apar iritabilitatea, dificultățile de concentrare, tulburările de somn și sentimentul constant că nu există suficient timp pentru toate.

Un factor important care contribuie la această stare este idealul contemporan al „părintelui perfect”.

Rețelele sociale, informațiile contradictorii despre educație și presiunea de a performa simultan în toate domeniile vieții pot crea standarde aproape imposibil de atins. Părinții sunt încurajați să fie implicați, răbdători, disponibili emoțional, productivi profesional, activi social și preocupați de dezvoltarea personală.

În realitate, nicio persoană nu poate susține permanent toate aceste roluri fără costuri psihologice.

De multe ori, părinții ajung să își ignore propriile nevoi considerând că acestea sunt mai puțin importante decât cele ale copiilor. Somnul, odihna, timpul liber, relațiile sociale și activitățile recreative sunt amânate constant.

Această strategie poate funcționa temporar, însă pe termen lung devine nesustenabilă.

Paradoxal, atunci când un părinte își neglijează complet propria sănătate emoțională, întreaga familie poate resimți consecințele.

Cercetările arată că epuizarea parentală este asociată cu niveluri mai ridicate de stres, anxietate, simptome depresive și dificultăți în relația părinte-copil. Nu pentru că părintele nu își iubește copilul, ci pentru că resursele sale emoționale sunt consumate aproape în totalitate.

Un aspect important este că epuizarea parentală este diferită de lipsa competențelor parentale.

Un părinte poate fi foarte bine informat, implicat și dedicat, dar în același timp profund epuizat. Problema nu este neapărat modul în care își exercită rolul, ci volumul de stres și responsabilitate pe care îl gestionează.

De asemenea, sindromul părintelui epuizat nu afectează doar familiile aflate în situații dificile. El poate apărea în orice context în care există un dezechilibru prelungit între cerințe și resurse.

Din perspectivă clinică, una dintre cele mai importante intervenții constă în redefinirea conceptului de grijă față de sine.

Mulți părinți percep autocrijirea ca pe un act egoist. În realitate, aceasta reprezintă o condiție necesară pentru funcționarea sănătoasă a întregii familii.

Un părinte care doarme suficient, își acordă timp pentru recuperare și beneficiază de sprijin social are o capacitate mai mare de reglare emoțională și disponibilitate afectivă.

La fel de importantă este renunțarea la standardele nerealiste.

Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de adulți suficient de disponibili emoțional, capabili să ofere siguranță, afecțiune și autenticitate. Greșelile ocazionale nu afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului. În schimb, epuizarea cronică poate limita capacitatea părintelui de a fi prezent în relație.

Poate că una dintre cele mai importante lecții ale parentingului este aceea că grija față de copil și grija față de sine nu sunt obiective opuse.

Ele fac parte din același proces.

Pentru că un părinte care are grijă de propria sănătate mintală nu oferă mai puțin familiei sale.

Oferă, de fapt, cele mai bune resurse pe care le are.

Notă clinică

Acest material are scop informativ și educațional și nu înlocuiește evaluarea realizată de un specialist. Dacă vă confruntați cu oboseală persistentă, iritabilitate accentuată, sentimente de copleșire, detașare emoțională față de rolul parental sau dificultăți semnificative în funcționarea zilnică, este recomandată consultarea unui psiholog clinician sau psihoterapeut pentru evaluare și sprijin specializat.

Bibliografie

Mikolajczak, M., Gross, J.J. and Roskam, I. (2019) Parental Burnout: What It Is and How to Cope. Washington, DC: American Psychological Association.

Roskam, I., Raes, M.E. and Mikolajczak, M. (2017) ‘Exhausted parents: Development and preliminary validation of the Parental Burnout Inventory’, Frontiers in Psychology, 8, Article 163.

Mikolajczak, M. and Roskam, I. (2018) ‘A theoretical and clinical framework for parental burnout’, Frontiers in Psychology, 9, Article 886.

Maslach, C. and Leiter, M.P. (2016) Burnout: A Multidimensional Perspective. New York: Psychology Press.

Siegel, D.J. and Payne Bryson, T. (2020) The Power of Showing Up. New York: Ballantine Books.

Winnicott, D.W. (1965) The Maturational Processes and the Facilitating Environment. London: Hogarth Press.