sorinnica.ro/ai-impresia-ca-totul-merge-bine-dar-nu-te-bucuri-de-nimic

Există o stare pe care este greu să o explici atunci când, privită din exterior, viața ta pare să fie în regulă. Ai un loc de muncă, oameni care țin la tine, o casă, planuri, poate chiar lucruri pentru care ai muncit mult și pe care cândva ți le-ai dorit foarte mult. Nu există o problemă evidentă care să explice ceea ce simți și, cu toate acestea, ceva lipsește. Te uiți la propria viață și îți spui: „Ar trebui să fiu fericit. Atunci de ce nu mă bucur?”.

Poate că primești o veste bună și reacția ta este mai degrabă un „A, ce bine” decât o bucurie autentică. Pleci într-o vacanță, dar după primele zile constați că te simți aproape la fel ca acasă. Te întâlnești cu oameni dragi, râzi, vorbești, participi la conversații, însă undeva în interior rămâne senzația că doar iei parte la propria viață, fără să o simți cu adevărat.

Uneori, această stare este confundată cu nerecunoștința. „Am atât de multe și tot nu sunt mulțumit” poate deveni un reproș pe care ni-l adresăm singuri. Vedem oameni care se confruntă cu dificultăți reale și ne întrebăm dacă avem dreptul să ne simțim goi, obosiți sau lipsiți de entuziasm atunci când, aparent, nu ne lipsește nimic.

Dar starea de bine nu funcționează după principiul „dacă viața este bună, trebuie să mă simt bine”. Emoțiile nu sunt un tabel contabil în care lucrurile pozitive adunate într-o zi produc automat fericire. Putem avea o viață funcțională și, în același timp, să trecem printr-o perioadă în care accesul la bucurie, interes sau entuziasm este diminuat.

Uneori, problema nu este că nu avem lucruri frumoase în viață, ci că nu mai reușim să ajungem emoțional la ele. Activitățile care înainte ne făceau plăcere devin neutre. Întâlnirile cu prietenii nu mai produc aceeași anticipare. Hobby-urile sunt abandonate, iar timpul liber este umplut mai degrabă cu telefonul, serialele sau navigarea fără scop pe internet decât cu lucruri care ne hrănesc cu adevărat.

În psihologie, diminuarea interesului sau a capacității de a experimenta plăcere este asociată cu termenul de anhedonie. Ea poate implica nu doar faptul că nu ne mai bucurăm de lucrurile care ne făceau plăcere, ci și dificultăți în a anticipa ceva cu entuziasm sau în a simți motivația de a ne apropia de experiențe care altădată ne atrăgeau. Cercetările actuale tratează anhedonia ca pe un fenomen complex, care poate implica mai multe componente ale procesării recompensei, nu doar simpla „lipsă a plăcerii”.

Totuși, nu orice perioadă în care ne bucurăm mai puțin înseamnă anhedonie și nu orice lipsă de entuziasm înseamnă depresie. Uneori, explicația poate fi mult mai simplă: suntem epuizați.

Atunci când ai funcționat mult timp pe pilot automat, ai rezolvat probleme, ai răspuns la solicitările celorlalți și ai încercat să fii permanent eficient, este posibil ca ceea ce numești „lipsă de bucurie” să fie, cel puțin parțial, o consecință a suprasolicitării. Nu poți fi permanent disponibil, productiv, atent și motivat fără ca organismul și psihicul să ceară, la un moment dat, o pauză.

Există însă o diferență între „sunt obosit și am nevoie să mă refac” și „nimic nu mă mai atinge”. Prima stare se poate modifica după odihnă, după reducerea presiunii și după revenirea la un ritm mai echilibrat. A doua merită privită cu mai multă atenție, mai ales atunci când persistă.

Uneori, nu lipsa timpului ne împiedică să ne bucurăm, ci faptul că am uitat ce ne place. Am petrecut atât de mult timp făcând ceea ce trebuie, încât întrebarea „Ce îmi doresc?” a devenit aproape străină. Ne organizăm viața în jurul responsabilităților, al obiectivelor și al așteptărilor, iar la un moment dat descoperim că nu mai știm foarte bine ce ne face plăcere atunci când nimeni nu ne cere nimic.

Aceasta este una dintre întrebările importante ale dezvoltării personale: dacă nu ar trebui să demonstrez nimic nimănui, ce aș alege să fac?

Răspunsul poate fi surprinzător. Poate că nu ai nevoie de o vacanță mai scumpă, de un obiect nou sau de un alt obiectiv profesional. Poate ai nevoie de mai mult timp petrecut în natură, de o conversație autentică, de creativitate, de mișcare, de liniște sau de un hobby pe care l-ai abandonat cu ani în urmă. Uneori, reconectarea cu bucuria începe nu prin a adăuga ceva spectaculos în viață, ci prin a observa ce ai eliminat treptat din ea.

Mai există și o altă posibilitate: poate că viața ta arată bine, dar nu mai seamănă cu viața pe care ți-o dorești. Ai construit un traseu care funcționează, însă nu te mai reprezintă. Poți avea un job bun și să nu mai găsești sens în ceea ce faci. Poți avea o relație stabilă și să te simți deconectat. Poți avea un cerc social larg și să te simți singur.

În astfel de situații, lipsa bucuriei poate deveni o invitație la sinceritate. Nu neapărat un semn că trebuie să schimbăm totul, ci un motiv pentru a ne întreba dacă ceea ce facem în fiecare zi este în acord cu ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Problema este că, atunci când nu ne mai bucurăm, avem tendința să căutăm imediat o soluție. Ne cumpărăm ceva, planificăm o călătorie, începem un proiect nou sau încercăm să ne convingem că trebuie pur și simplu să fim mai pozitivi. Uneori, aceste lucruri ajută. Alteori, ele doar acoperă temporar o stare pe care nu am avut timp să o înțelegem.

Poate fi mai util să începem cu o întrebare mai puțin confortabilă: „De când nu mă mai bucur?”

Nu doar „de ce?”, ci „de când?”. A existat o perioadă în care ai început să te simți diferit? S-a schimbat ceva în viața ta? Ai trecut printr-o perioadă de stres? Ai pierdut ceva important? Ai început să dormi mai prost? Te-ai îndepărtat de anumite persoane? Ai renunțat la lucruri care îți făceau bine?

Uneori, răspunsul ne ajută să vedem că starea actuală nu a apărut din senin. Ea s-a construit încet, din oboseală acumulată, dezamăgiri, compromisuri repetate, presiune sau nevoi personale ignorate.

Este important și să nu transformăm bucuria într-o nouă obligație. Nu trebuie să fim entuziasmați în fiecare dimineață și nici să găsim o lecție pozitivă în fiecare experiență. O viață sănătoasă emoțional nu este o viață în care ne simțim permanent bine, ci una în care putem experimenta întreaga gamă de emoții și putem observa când ceva s-a schimbat în interiorul nostru.

De asemenea, cercetările asupra depresiei arată că pierderea interesului sau a plăcerii poate fi unul dintre simptomele importante ale acesteia, alături de modificări ale energiei, somnului, concentrării, motivației și funcționării sociale. De aceea, atunci când lipsa bucuriei devine persistentă și începe să afecteze felul în care trăim, lucrăm, relaționăm sau ne îngrijim, nu este util să o reducem la „trebuie să fii mai recunoscător”.

Poate că, înainte de a încerca să îți schimbi viața, merită să te apropii puțin de ea. Să observi ce îți face bine și ce te epuizează. Să vezi cu cine te simți realmente tu însuți și în ce contexte simți că doar interpretezi un rol. Să te întrebi ce activități îți oferă energie și care dintre ele au dispărut încet din programul tău.

Și poate mai ales să îți dai voie să nu ai imediat răspunsul.

Uneori, bucuria nu dispare pentru că viața noastră este greșită. Poate fi doar acoperită de prea multă oboseală, prea multă presiune, prea multe „trebuie” și prea puțin spațiu pentru ceea ce simțim cu adevărat. Alteori, însă, lipsa bucuriei este un semnal că ceva important are nevoie de atenția noastră.

Nu este nevoie să te judeci pentru că nu te poți bucura de ceea ce, în teorie, ar trebui să te facă fericit. Poți începe prin a te asculta. Ce îți lipsește? Ce te-a obosit? Ce ai tot amânat? Ce nu te mai reprezintă? Ce ai vrea să recuperezi din omul care erai înainte să devii atât de ocupat să fii omul de care aveau nevoie ceilalți?

Poate că întrebarea nu este „De ce nu sunt fericit, dacă am tot ce îmi trebuie?”, ci „Ce se întâmplă în mine și de ce am nevoie acum?”.

Uneori, răspunsul va fi odihnă. Alteori, o schimbare. Poate o conversație importantă, o limită pusă la timp, o revenire la ceva ce iubeai sau pur și simplu permisiunea de a nu mai funcționa permanent la capacitate maximă.

Iar dacă descoperi că nu te mai bucuri de aproape nimic de o perioadă, că lucrurile care înainte aveau sens au devenit indiferente, că energia și motivația au scăzut și că această stare începe să îți afecteze viața, merită să iei semnalul în serios. Nu pentru că ar fi ceva „în neregulă” cu tine, ci pentru că și lipsa bucuriei poate fi un mod prin care psihicul spune că are nevoie de atenție.

Poate că viața ta chiar este bună. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te prefaci că te simți bine. Ai voie să fii curios în legătură cu ceea ce se întâmplă în tine. Uneori, tocmai această sinceritate este începutul unei reconectări reale cu propria viață.

Notă clinică

Diminuarea persistentă a interesului sau a capacității de a simți plăcere poate apărea în perioade de stres prelungit, suprasolicitare, epuizare emoțională, schimbări importante de viață sau deconectare de propriile nevoi și valori. Atunci când această stare se menține și este însoțită de lipsă de energie, tulburări ale somnului sau apetitului, dificultăți de concentrare, retragere socială, sentiment de gol interior, tristețe persistentă, lipsă de speranță sau pierderea interesului pentru activități care înainte ofereau satisfacție, este recomandată o evaluare realizată de un psiholog clinician sau de un medic. Identificarea cauzelor și intervenția psihologică adecvată pot contribui la înțelegerea factorilor care mențin această stare și la recâștigarea treptată a motivației, interesului și capacității de a experimenta plăcere.

Bibliografie

American Psychiatric Association (2013) Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders: DSM-5. 5th edn. Washington, DC: American Psychiatric Publishing.

Borsini, A., St John Wallis, A., Zunszain, P., Pariante, C.M. and Kempton, M.J. (2020) ‘Characterizing anhedonia: A systematic review of neuroimaging across the subtypes of reward processing deficits in depression’, Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 20(4), pp. 816–841.

Der-Avakian, A. and Markou, A. (2012) ‘The neurobiology of anhedonia and other reward-related deficits’, Trends in Neurosciences, 35(1), pp. 68–77.

Heshmati, M. and Russo, S.J. (2015) ‘Anhedonia and the brain reward circuitry in depression’, Neuroscience, 1(1), pp. 1–10.

Husain, M. and Roiser, J.P. (2018) ‘Neuroscience of apathy and anhedonia: A transdiagnostic approach’, Nature Reviews Neuroscience, 19, pp. 470–484.

Pizzagalli, D.A. (2014) ‘Depression, stress, and anhedonia: Toward a neurobiological pathway’, American Journal of Psychiatry, 171(3), pp. 262–264.

Rømer Thomsen, K., Whybrow, P.C. and Kringelbach, M.L. (2015) ‘Reconceptualizing anhedonia: Novel perspectives on balancing the pleasure, motivation, and decision-making dimensions of reward processing’, Frontiers in Behavioral Neuroscience, 9, 105.

Treadway, M.T. and Zald, D.H. (2011) ‘Reconsidering anhedonia in depression: Lessons from translational neuroscience’, Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 35(3), pp. 537–555.