sorinnica.ro/cand-daca-m-ar-iubi-ar-sti-incepe-sa-inlocuiasca-dialogul

„Dacă m-ar iubi, ar ști.”

Este una dintre cele mai tentante propoziții pe care le putem spune într-o relație. Pentru că, în spatele ei, se află o dorință cât se poate de omenească: să nu trebuiască să explici totul, să fii cunoscut suficient de bine încât celălalt să observe când ceva s-a schimbat, când te-a rănit, când ai nevoie de apropiere sau când, dimpotrivă, ai nevoie de puțin spațiu.

Există ceva foarte seducător în ideea că iubirea adevărată înseamnă să fii intuit.

Problema începe atunci când această dorință devine un test. Dacă partenerul nu observă ce ai nevoie fără să îi spui, concluzia nu mai este „nu a înțeles”, ci „nu îi pasă suficient”. Iar conversația care ar fi putut clarifica lucrurile este înlocuită de interpretare, retragere sau resentiment.

Într-un astfel de cuplu, fiecare ajunge să aibă un examen pe care celălalt nu știe că îl susține.

„Ar fi trebuit să își dea seama că nu vreau să merg.”
„Dacă m-ar fi ascultat cu adevărat, ar fi știut ce am nevoie.”
„Nu mai are rost să îi spun; dacă trebuie să îi explic, înseamnă că oricum nu mă cunoaște.”

Numai că apropierea nu presupune capacitatea de a citi gândurile. Cercetările despre percepțiile dintre parteneri arată că oamenii pot avea o anumită acuratețe în a-și înțelege partenerul, mai ales când se cunosc bine, dar percepțiile lor includ și proiecții, presupuneri și erori. Cu alte cuvinte, chiar și într-o relație apropiată, ceea ce credem că știm despre celălalt nu este întotdeauna ceea ce se întâmplă în mintea lui.

Și poate că tocmai aici se află una dintre cele mai interesante tensiuni ale intimității: vrei să fii cunoscut, dar nu vrei să fii nevoit să te explici permanent.

Este o nevoie legitimă. Cu toții vrem să simțim că partenerul ne observă, ne înțelege și ține cont de ceea ce contează pentru noi. În literatura de specialitate, sentimentul că partenerul te înțelege, îți validează perspectiva și se interesează de binele tău este descris prin conceptul de perceived partner responsiveness și este considerat un proces central pentru dezvoltarea și menținerea intimității.

Dar există o diferență enormă între „vreau să mă cunoști” și „dacă mă cunoști, trebuie să îți dai seama fără să îți spun”.

Prima invitație creează apropiere. A doua poate transforma apropierea într-un examen.

Pentru că partenerul nu vede ce se întâmplă în interiorul tău. Poate observa că ești mai tăcut, dar nu știe dacă ești obosit, supărat, speriat sau pur și simplu preocupat de altceva. Poate simți că există ceva care s-a schimbat, dar nu știe automat ce semnificație are schimbarea.

Uneori, chiar nici noi nu știm imediat.

De aceea, dialogul nu este dovada că relația este slabă. Poate fi chiar una dintre formele prin care relația devine mai precisă.

Spunând „m-a deranjat ce s-a întâmplat” îi oferi celuilalt informație. Spunând „aș avea nevoie să stai puțin cu mine” îi oferi acces. Spunând „nu vreau o soluție, vreau doar să mă asculți” îi oferi o hartă.

Fără aceste informații, partenerul trebuie să ghicească. Iar când ghicește greșit, apare uneori interpretarea cea mai dureroasă: „Nu mă înțelegi pentru că nu mă iubești.”

În realitate, poate să existe iubire și totuși să existe necunoaștere.

Un experiment privind formarea intimității a arătat că gradul de autodezvăluire al unei persoane poate influența percepția asupra receptivității partenerului, iar această receptivitate percepută poate contribui la sentimentul de intimitate. Cu alte cuvinte, uneori apropierea nu apare înaintea comunicării; comunicarea este una dintre căile prin care apropierea se construiește.

Poate de aceea este atât de important ce facem atunci când spunem „nu mai vreau să explic”. Uneori această propoziție înseamnă: „Mi-aș dori să mă cunoști mai bine.” Dar alteori înseamnă: „Am obosit să mai încerc să mă fac înțeles.”

Cele două situații seamănă, dar nu sunt identice.

În prima există încă dorința de apropiere. În a doua poate începe retragerea.

Un semn că dialogul a fost înlocuit de testare este apariția unor scenarii mentale repetate: „Dacă mă iubea, făcea…”, „Trebuia să își dea seama…”, „Nici măcar nu m-a întrebat…”. Problema nu este doar că partenerul nu a făcut ceea ce sperai. Problema este că el este judecat pentru că nu a cunoscut o regulă care nu a fost niciodată exprimată.

Iar resentimentul este alimentat foarte ușor de regulile invizibile.

Poate că o întrebare mai utilă decât „De ce nu și-a dat seama?” este „Ce nu am spus pentru că am considerat că ar trebui să fie evident?”

Uneori răspunsul este o nevoie simplă. Alteori este o așteptare construită din experiențe vechi, din modele familiale sau din propria definiție a iubirii. Pentru cineva, „te iubesc” înseamnă să observ fără să întrebi. Pentru altcineva, înseamnă să întrebi exact atunci când nu ești sigur.

Amândoi pot iubi sincer și totuși să folosească limbi relaționale diferite.

A spune clar ce ai nevoie nu face gestul mai puțin romantic. Din contră, poate face relația mai puțin dependentă de presupuneri.

„Aș vrea să mă întrebi cum sunt, chiar dacă par bine.”
„Când sunt tăcut, nu înseamnă neapărat că vreau să fiu lăsat singur.”
„Mi-ar plăcea să iei tu inițiativa uneori.”
„Nu am nevoie să-mi rezolvi problema; am nevoie să fii cu mine.”

Aceste propoziții nu distrug misterul iubirii. Îl transformă în cunoaștere reală.

Pentru că intimitatea nu înseamnă să găsești pe cineva care îți ghicește fiecare nevoie. Înseamnă să găsești o persoană căreia îi poți spune cine ești, ce simți și de ce ai nevoie și care este dispusă să învețe aceste lucruri despre tine.

Poate că iubirea matură nu spune „dacă m-ai iubi, ai ști”. Spune ceva mult mai vulnerabil: „Mi-ar plăcea să știi. Așa că o să îți spun.”

Iar uneori, exact în această propoziție începe o relație mai apropiată decât cea pe care încercam să o obținem așteptând ca persoana cealaltă să ghicească.

Notă clinică

Dacă în relație apar frecvent tăceri punitive, retragere, testarea partenerului, resentimente bazate pe așteptări neexprimate sau sentimentul persistent că „nu mai are rost să vorbesc”, poate fi utilă explorarea acestor tipare împreună cu un psiholog sau psihoterapeut. Dificultățile de comunicare nu indică automat lipsa iubirii, dar repetarea lor poate eroda treptat sentimentul de apropiere și siguranță relațională.

Bibliografie

Arican-Dinc, B. and Gable, S.L. (2023) ‘Responsiveness in romantic partners’ interactions’, Current Opinion in Psychology, 53, 101652.

Choi, M. and Toma, C.L. (2022) ‘An Experiment on the Effects of Self-disclosure on Perceived Partner Responsiveness and Intimacy in Zero-Acquaintance Relationships’, Communication Studies, 73(3), pp. 297–313.

LaBuda, J.E. and Gere, J. (2023) ‘A meta-analytic review of accuracy and bias in romantic partner perceptions’, Psychological Bulletin, 149(9–10), pp. 580–610.

Laurenceau, J.-P., Barrett, L.F. and Pietromonaco, P.R. (1998) ‘Intimacy as an interpersonal process: The importance of self-disclosure, partner disclosure, and perceived partner responsiveness in interpersonal exchanges’, Journal of Personality and Social Psychology, 74(5), pp. 1238–1251.

Thomas, G. and Fletcher, G.J.O. (2003) ‘Mind-reading accuracy in intimate relationships: Assessing the roles of the relationship, the target, and the judge’, Journal of Personality and Social Psychology, 85(6), pp. 1079–1094.