sorinnica.ro/obosit-de-o-viata-pe-care-ti-ai-dorit-o

Există un tip de oboseală greu de explicat, mai ales atunci când, privită din exterior, viața ta pare să fie exact acolo unde ai vrut să ajungă. Ai un loc de muncă pentru care ai muncit, o relație pe care ai ales-o, un spațiu al tău, poate chiar stabilitatea pe care altădată o considerai un lux. Și totuși, uneori, în loc să simți bucurie, simți că ai nevoie să te retragi din propria viață pentru câteva zile.

Nu îți lipsește neapărat ceva. Nu ai identificat o problemă suficient de mare încât să justifice nemulțumirea. Tocmai de aceea, oboseala devine însoțită de vinovăție: Cum pot să fiu nemulțumit când am atât de multe lucruri pe care mi le-am dorit?

Poate că întrebarea merită întoarsă puțin. Nu doar dacă ai obținut ceea ce voiai, ci și cât te costă să trăiești, zi de zi, în forma de viață pe care ai construit-o.

Atunci când ne imaginăm viitorul, ne concentrăm mai ales asupra momentului în care vom ajunge acolo. Ne gândim la bucuria de a avea independență financiară, la sentimentul de siguranță oferit de o relație stabilă sau la satisfacția unei cariere construite prin propriile eforturi. Ne imaginăm beneficiile, rareori și întreaga activitate necesară pentru a le păstra. Nu anticipăm întotdeauna câte decizii va cere succesul, câtă atenție va solicita stabilitatea sau cât spațiu personal va ocupa responsabilitatea.

Există, așadar, o diferență între a-ți dori un lucru și a-ți dori toate condițiile care vin la pachet cu el. Poți să îți dorești o carieră, fără să îți dorești ca munca să devină principalul criteriu după care îți evaluezi valoarea. Poți să vrei o familie, fără să îți dorești să fii permanent disponibil pentru ceilalți. Poți aprecia siguranța financiară, fără să accepți ca teama de a o pierde să îți organizeze fiecare alegere.

Nu înseamnă că ai făcut alegeri greșite. Înseamnă că o alegere bună poate avea costuri pe care nu le-ai înțeles pe deplin atunci când ai făcut-o.

Mai există însă o posibilitate, mai greu de recunoscut: uneori, ne construim viața în jurul unor dorințe care au devenit ale noastre fără să fi pornit, în întregime, de la noi. Am învățat ce înseamnă succesul privind la oamenii pe care îi admiram, am asociat maturitatea cu o anumită formă de stabilitate sau am urmărit obiective care ne ofereau aprobarea celor importanți pentru noi. Cu timpul, nu am mai simțit nevoia să ne întrebăm de ce le dorim. Am continuat să le urmărim pentru că deveniseră repere ale unei vieți considerate reușite.

Cercetările despre motivație fac o distincție relevantă între obiectivele urmărite din motive profund personale și cele susținute mai ales de recompense externe, recunoaștere sau presiuni sociale. Aceste diferențe pot fi asociate cu niveluri diferite de bunăstare psihologică (Kasser și Ryan, 1996; Sheldon și Elliot, 1999). Asta nu înseamnă că ambiția, banii ori aprecierea celorlalți sunt, în sine, probleme. Contează și motivul pentru care le căutăm, și felul în care urmărirea lor ne afectează celelalte nevoi.

Poți ajunge să trăiești într-o realitate care corespunde foarte bine imaginii tale despre succes, dar care îți oferă tot mai puțin spațiu pentru autonomie, odihnă, apropiere sau simpla libertate de a face ceva fără un scop productiv. Viața funcționează, însă tu începi să simți că trebuie să o administrezi permanent. Fiecare zi devine o listă de lucruri de menținut, iar bucuria apare tot mai rar, ca și cum ar trebui programată printre obligații.

În asemenea momente, tentația este să cauți o schimbare spectaculoasă. Să renunți la tot, să o iei de la capăt, să pleci undeva sau să îți imaginezi o versiune complet diferită a viitorului. Uneori, schimbările importante sunt necesare. Alteori, însă, nu viața întreagă trebuie înlocuită, ci anumite reguli după care ai învățat să o trăiești.

Poate că nu ai nevoie de un alt loc de muncă, ci de o relație diferită cu performanța. Poate că nu îți dorești să fii singur, ci să nu mai simți că trebuie să răspunzi tuturor nevoilor celorlalți înainte să le poți asculta pe ale tale. Poate că nu ai încetat să îți iubești viața, ci ai obosit să o faci să funcționeze fără întrerupere.

Conflictul dintre obiectivele personale poate contribui la scăderea bunăstării, mai ales când diferite direcții ale vieții solicită aceleași resurse limitate: timp, energie și atenție (Gray, Ozer și Rosenthal, 2017). De aceea, uneori, echilibrul nu începe prin adăugarea unei noi activități de relaxare, ci prin recunoașterea lucrurilor care nu mai pot ocupa toate locurile deodată.

Merită să îți adresezi câteva întrebări fără să te grăbești să găsești răspunsuri convenabile. Ce îmi oferă în continuare viața pe care mi-am construit-o? Ce păstrez doar pentru că am investit prea mult în ea ca să îmi permit să mă răzgândesc? Ce parte din programul meu a rămas importantă pentru mine și ce parte continuă din inerție, teamă sau obligație?

Nu este nevoie să iei imediat decizii radicale. Poți începe prin a renegocia o așteptare, prin a renunța la un standard inutil de rigid sau prin a lăsa un obiectiv să se schimbe odată cu tine. Faptul că ți-ai dorit cândva ceva nu te obligă să îl dorești în aceeași formă pentru tot restul vieții.

O viață împlinită nu este una în care fiecare alegere trebuie să îți producă permanent entuziasm. Există perioade solicitante, responsabilități și compromisuri inevitabile. Dar între efortul firesc al unei vieți reale și epuizarea provocată de menținerea unei imagini despre cum ar trebui să arate viața ta există o diferență importantă.

Poți fi recunoscător pentru ceea ce ai și, în același timp, să recunoști că unele lucruri te obosesc. Poți să îți iubești familia și să ai nevoie de timp pentru tine. Poți să fii mândru de ceea ce ai construit și să nu mai vrei să plătești același preț pentru a păstra totul neschimbat.

Poate că maturitatea nu înseamnă doar să ai curajul de a construi viața pe care ți-o dorești, ci și să ai libertatea de a o reevalua atunci când devine diferită de omul care ești astăzi.

Notă clinică

Oboseala asociată responsabilităților cotidiene poate apărea în perioade de suprasolicitare, conflict între obiective sau neglijare prelungită a propriilor nevoi. Dacă epuizarea persistă, afectează funcționarea zilnică ori este însoțită de tristețe, anxietate, tulburări de somn sau pierderea interesului pentru activități, este recomandată evaluarea de către un psiholog și, după caz, de către un medic. Aceste manifestări nu trebuie atribuite automat nemulțumirii față de propria viață.

Bibliografie

Gray, J.S., Ozer, D.J. și Rosenthal, R. (2017) ‘Goal conflict and psychological well-being: A meta-analysis’, Journal of Research in Personality, 66, pp. 27–37.

Kasser, T. și Ryan, R.M. (1996) ‘Further examining the American dream: Differential correlates of intrinsic and extrinsic goals’, Personality and Social Psychology Bulletin, 22(3), pp. 280–287.

Ryan, R.M. și Deci, E.L. (2000) ‘Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and well-being’, American Psychologist, 55(1), pp. 68–78.

Sheldon, K.M. și Elliot, A.J. (1999) ‘Goal striving, need satisfaction, and longitudinal well-being: The self-concordance model’, Journal of Personality and Social Psychology, 76(3), pp. 482–497.