sorinnica.ro/ce-se-intampla-cu-un-cuplu-atunci-cand-fiecare-are-mereu-cu-cine-sa-vorbeasca-in-afara-de-partener

Este un lucru sănătos să ai oameni în viața ta cu care poți vorbi despre ceea ce simți. Prieteni cărora le poți spune ce te preocupă, membri ai familiei care te înțeleg, persoane în care ai încredere și alături de care poți privi lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Nicio relație nu ar trebui să fie singura sursă de sprijin emoțional a unui om.

Dar apare o întrebare mai puțin comodă: ce se întâmplă atunci când ai întotdeauna pe cineva cu care să vorbești, cu excepția persoanei alături de care îți construiești viața?

Poate că îi povestești unui prieten ce te nemulțumește la serviciu, îi mărturisești unei colege de ce te simți nesigur, îți discuți îndoielile cu un membru al familiei și cauți în altă parte înțelegerea de care ai nevoie după o zi dificilă. Partenerul află, eventual, că ai avut o zi proastă, dar nu și ce s-a întâmplat cu adevărat în interiorul tău.

La început, diferența poate părea neînsemnată. Aveți vieți sociale, vă păstrați individualitatea, fiecare are propriile relații. Cu timpul, însă, există riscul ca toate conversațiile importante să se desfășoare în afara cuplului, iar între voi să rămână mai ales organizarea vieții comune.

Vă spuneți ce trebuie făcut, cine vine acasă mai târziu, ce aveți de cumpărat și ce probleme trebuie rezolvate. Dar despre ceea ce vă preocupă cu adevărat, despre îndoieli, schimbări interioare, speranțe sau lucruri care vă dor, ajungeți să vorbiți din ce în ce mai puțin.

Nu înseamnă că nu mai aveți comunicare. Poate însemna că ați păstrat comunicarea funcțională și ați pierdut o parte din comunicarea care vă apropia.

Psihologia relațiilor face o distincție importantă între a împărtăși informații și a construi intimitate. Într-un studiu clasic, Laurenceau, Barrett și Pietromonaco (1998) au arătat că dezvăluirea propriilor experiențe, exprimarea emoțiilor și receptivitatea percepută a partenerului contribuie la experiența intimității. Nu este suficient să vorbești; contează și felul în care celălalt primește ceea ce îi spui.

De aceea, problema nu este că îi povestești unui prieten ce te frământă. Problema poate apărea atunci când partenerul devine în mod constant ultima persoană care află ce se întâmplă cu tine. Când ajunge să cunoască doar concluziile, nu și drumul până la ele. Când îi comunici decizia după ce ai analizat-o deja cu alte trei persoane sau îi spui că ai trecut printr-o perioadă dificilă abia după ce ai reușit să o depășești.

În acel moment, celălalt nu mai participă cu adevărat la experiența ta. Primește un rezumat al ei.

Iar acest lucru poate crea o formă discretă de singurătate în interiorul relației. Partenerul poate fi prezent, afectuos și de încredere în multe privințe, dar să simtă că nu mai are acces la lumea ta interioară. Nu pentru că îi ascunzi neapărat ceva important, ci pentru că ai învățat să procesezi totul în altă parte.

Există și un paradox aici: cu cât ai mai multe locuri în care te simți înțeles, cu atât poți observa mai puțin că în relația ta principală nu te mai simți la fel de cunoscut. Ai cui să-i scrii când ești trist, cineva îți oferă validare când ești nemulțumit și găsești sprijin când ai o problemă. Astfel, lipsa unei anumite forme de apropiere în cuplu poate deveni mai puțin vizibilă, pentru că nevoia este satisfăcută în altă parte.

Un studiu realizat pe 99 de cupluri, folosind evaluări zilnice, a analizat legăturile dintre dezvăluirea personală, receptivitatea percepută a partenerului și satisfacția în cuplu. Rezultatele au arătat că felul în care partenerii își exprimă experiențele și se simt înțeleși contribuie la dinamica satisfacției relaționale de la o zi la alta.

Totuși, ar fi greșit să concluzionăm că trebuie să-i spunem partenerului absolut tot. Avem dreptul la intimitate, la gânduri pe care încă nu le-am clarificat și la relații personale care nu îi aparțin cuplului. Uneori, o conversație cu un prieten ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce simțim, astfel încât să putem vorbi ulterior mai limpede cu partenerul.

Diferența se află în ceea ce urmează. Sprijinul din afara relației poate ajuta cuplul să funcționeze mai bine atunci când ne permite să revenim unul către celălalt cu mai multă claritate. Devine problematic atunci când înlocuiește aproape complet disponibilitatea de a ne întâlni emoțional cu persoana de lângă noi.

Poate merită să te întrebi: când ți se întâmplă ceva important, cui îi vine primul rândul să afle? Cu cine discuți lucrurile care te fac să te îndoiești de tine? Cui îi povestești despre schimbările prin care treci? Și ce anume te face să alegi alte persoane înaintea partenerului?

Răspunsul nu trebuie să fie neapărat un motiv de vinovăție. Poate că prietenii tăi au mai mult timp să te asculte. Poate că partenerul este mai puțin familiarizat cu exprimarea emoțiilor. Sau poate că, în trecut, ai încercat să te deschizi și ai simțit că nu ai fost înțeles. Aceste diferențe merită observate, nu transformate automat în acuzații.

Dacă îți dorești mai multă apropiere, un prim pas poate fi să readuci în cuplu o parte din lucrurile pe care le păstrezi de obicei pentru alte conversații. Nu ca pe o confesiune obligatorie și nici ca pe un test, ci ca pe o invitație: „Am trecut prin ceva în ultima vreme și mi-ar plăcea să îți povestesc.” Sau: „Am vorbit cu cineva despre asta, dar vreau să știu și cum vezi tu lucrurile.”

La fel de important este răspunsul celui care ascultă. Dacă fiecare dezvăluire este întâmpinată cu defensivă, minimalizare sau soluții oferite înainte de a înțelege problema, apropierea va deveni dificilă. Intimitatea nu se construiește doar prin disponibilitatea unuia de a vorbi, ci și prin disponibilitatea celuilalt de a asculta fără să transforme vulnerabilitatea într-o confruntare.

În fond, nu trebuie să fii singura persoană cu care partenerul tău poate vorbi. Dar este important să rămâneți printre persoanele la care vă puteți întoarce atunci când ceea ce trăiți contează cu adevărat.

Poate că întrebarea nu este câți oameni ne cunosc, ci dacă omul alături de care trăim mai are ocazia să ne descopere.

Pentru că o relație nu se hrănește numai din timpul petrecut împreună și din lucrurile rezolvate în doi. Se hrănește și din accesul reciproc la ceea ce se întâmplă în interiorul fiecăruia.

Uneori, distanța nu apare atunci când nu mai avem cu cine vorbi. Apare atunci când avem atât de multe locuri în care putem vorbi, încât uităm să mai facem loc conversației cu omul de lângă noi.

Notă clinică

Dacă partenerii evită constant să-și împărtășească experiențele emoționale, se simt excluși din viața interioară a celuilalt sau ajung să discute aproape exclusiv despre obligațiile cotidiene, poate fi utilă explorarea acestui tipar împreună cu un psiholog sau psihoterapeut de cuplu. Este important să fie diferențiată nevoia firească de intimitate personală de retragerea emoțională persistentă, mai ales atunci când aceasta afectează încrederea și satisfacția relațională.

Bibliografie

Arican-Dinc, B. and Gable, S.L. (2023) ‘Responsiveness in romantic partners’ interactions’, Current Opinion in Psychology, 53, 101652.

Candel, O.S. and Turliuc, M.N. (2021) ‘The Role of Relational Entitlement, Self-Disclosure and Perceived Partner Responsiveness in Predicting Couple Satisfaction: A Daily-Diary Study’, Frontiers in Psychology, 12, 609232.

Laurenceau, J.-P., Barrett, L.F. and Pietromonaco, P.R. (1998) ‘Intimacy as an interpersonal process: The importance of self-disclosure, partner disclosure, and perceived partner responsiveness in interpersonal exchanges’, Journal of Personality and Social Psychology, 74(5), pp. 1238–1251.