sorinnica.ro/atac-de-panica-mecanisme-si-management

Atacul de panică reprezintă o manifestare acută a anxietății, caracterizată printr-o activare intensă a sistemului nervos autonom și o serie de simptome fiziologice și cognitive care pot fi percepute ca amenințătoare. Deși experiența este adesea descrisă ca fiind extrem de intensă și destabilizatoare, ea nu este periculoasă în sine, ci reflectă un răspuns exagerat al sistemului de alarmă al organismului (Barlow, 2002).

În timpul unui atac de panică, organismul activează răspunsul de tip „luptă sau fugi” (fight-or-flight), chiar și în absența unui pericol real. Această reacție implică eliberarea de adrenalină, creșterea ritmului cardiac, accelerarea respirației și redistribuirea fluxului sanguin către mușchi (Cannon, 1932).

Un simptom frecvent raportat este senzația de „nu pot respira”. Aceasta nu reflectă, de regulă, o lipsă reală de oxigen, ci hiperventilația, un proces prin care respirația devine rapidă și superficială. Hiperventilația duce la scăderea nivelului de dioxid de carbon din sânge, ceea ce poate genera amețeală, senzație de irealitate și furnicături (Ley, 1985).

Din perspectivă cognitivă, atacul de panică este menținut de interpretări catastrofice ale acestor senzații. De exemplu, o accelerare a ritmului cardiac poate fi interpretată ca semn al unui infarct, iar amețeala ca pierdere iminentă a controlului. Aceste interpretări amplifică anxietatea și creează un cerc vicios între senzații și gânduri (Clark, 1986).

Un element central în înțelegerea atacului de panică este faptul că reacția organismului este funcțională în mod eronat, nu disfuncțională în sine. Sistemul de alarmă nu este „defect”, ci hiperactiv și sensibil la stimuli interni sau externi percepuți ca amenințători.

În plan clinic, intervenția vizează atât componenta fiziologică, cât și cea cognitivă.

Un prim pas esențial este normalizarea experienței. Înțelegerea faptului că simptomele sunt rezultatul activării sistemului nervos reduce interpretările catastrofice și implicit intensitatea reacției emoționale.

Un al doilea pas este reglarea respirației. Tehnicile de respirație lentă și controlată contribuie la restabilirea echilibrului dintre oxigen și dioxid de carbon. De exemplu, o respirație ritmată (inspir pe 4 secunde, expir pe 6 secunde) poate reduce hiperventilația și simptomele asociate (Meuret et al., 2010).

De asemenea, este importantă reorientarea atenției. În timpul unui atac de panică, atenția este focalizată intens asupra senzațiilor corporale. Mutarea atenției către stimuli externi (de exemplu, descrierea mediului înconjurător) poate reduce amplificarea simptomelor.

În plan cognitiv, intervenția vizează identificarea și restructurarea gândurilor catastrofice. Întrebări precum „care este probabilitatea reală ca acest simptom să fie periculos?” sau „am mai trecut prin asta și a trecut?” contribuie la diminuarea interpretărilor disfuncționale (Beck, 1976).

Un alt element esențial este expunerea interoceptivă, utilizată în terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta presupune inducerea controlată a senzațiilor similare celor din atacul de panică (de exemplu, respirație accelerată), pentru a reduce sensibilitatea la acestea și pentru a învăța că nu sunt periculoase (Craske and Barlow, 2007).

Pe termen lung, obiectivul nu este eliminarea completă a anxietății, ci dezvoltarea unei relații diferite cu aceasta. Abordările bazate pe acceptare (ACT) susțin ideea că anxietatea poate fi prezentă fără a controla comportamentul, iar acțiunea poate fi ghidată de valori, nu de evitarea disconfortului (Hayes et al., 2006).

Poate că una dintre cele mai importante clarificări este aceasta: în timpul unui atac de panică, corpul reacționează ca și cum ar exista un pericol real, dar această reacție, oricât de intensă, nu este periculoasă. Înțelegerea acestui mecanism reprezintă un pas fundamental în reducerea fricii de frică.

Notă clinică pentru finalul articolului

Acest articol are caracter informativ și educativ. El nu înlocuiește evaluarea psihologică, psihoterapia sau consultul medical. Dacă atacurile de panică sunt frecvente sau afectează semnificativ funcționarea zilnică, este recomandat sprijinul unui specialist în sănătate mintală.

Bibliografie

Barlow, D.H. (2002) Anxiety and Its Disorders: The Nature and Treatment of Anxiety and Panic. 2nd edn. New York: Guilford Press.

Beck, A.T. (1976) Cognitive Therapy and the Emotional Disorders. New York: International Universities Press.

Cannon, W.B. (1932) The Wisdom of the Body. New York: W.W. Norton.

Clark, D.M. (1986) ‘A cognitive approach to panic’, Behaviour Research and Therapy, 24(4), pp. 461–470.

Craske, M.G. and Barlow, D.H. (2007) Mastery of Your Anxiety and Panic. 4th edn. New York: Oxford University Press.

Hayes, S.C., Luoma, J.B., Bond, F.W., Masuda, A. and Lillis, J. (2006) ‘Acceptance and commitment therapy: Model, processes and outcomes’, Behaviour Research and Therapy, 44(1), pp. 1–25.

Ley, R. (1985) ‘Blood, breath, and fears: A hyperventilation theory of panic attacks’, Clinical Psychology Review, 5(4), pp. 271–285.

Meuret, A.E., Wilhelm, F.H., Ritz, T. and Roth, W.T. (2010) ‘Feedback of end-tidal pCO2 as a therapeutic approach for panic disorder’, Journal of Psychiatric Research, 44(16), pp. 1207–1212.