sorinnica.ro/ce-se-intampla-cand-incetam-sa-mai-fim-curiosi-unul-despre-celalalt

Există un moment aproape imperceptibil în viața multor cupluri. Nu este o ceartă puternică, nu este o trădare și nici o despărțire. Este clipa în care doi oameni încep să creadă că se cunosc atât de bine, încât nu mai au nimic nou de descoperit unul despre celălalt.

La începutul unei relații, curiozitatea vine aproape natural. Întrebăm, ascultăm, observăm și încercăm să înțelegem cine este omul din fața noastră. Vrem să aflăm ce îl face să râdă, ce îl sperie, ce visuri are, ce amintiri îl emoționează și ce fel de copil a fost. Fiecare conversație pare să deschidă o ușă către o lume nouă.

Pe măsură ce anii trec, această curiozitate începe uneori să se estompeze. Nu pentru că iubirea dispare, ci pentru că familiaritatea creează iluzia cunoașterii complete. Începem să presupunem că știm deja ce va spune celălalt, cum va reacționa și ce gândește despre aproape orice situație. Încetăm să mai întrebăm și începem să completăm singuri răspunsurile.

Acesta este unul dintre cele mai subtile moduri în care distanța emoțională își face loc într-o relație.

Oamenii se schimbă continuu. Experiențele de viață, responsabilitățile, succesul, eșecurile, părinții care îmbătrânesc, copiii care cresc, schimbările profesionale sau propriile reflecții modifică felul în care privim lumea. Cu toate acestea, multe cupluri continuă să relaționeze cu imaginea partenerului de acum cinci, zece sau douăzeci de ani.

Ajungem să spunem lucruri precum: „Știu deja ce o să spui.” „Tu nu ești genul acesta de persoană.” „Te cunosc prea bine.” De cele mai multe ori, aceste afirmații nu exprimă apropiere, ci închiderea conversației înainte ca ea să înceapă.

Paradoxul este că relațiile cele mai stabile nu sunt neapărat cele în care partenerii se cunosc perfect, ci cele în care continuă să fie interesați să se descopere. Curiozitatea nu este o etapă a îndrăgostirii. Este o alegere care poate menține vie apropierea chiar și după mulți ani.

John Gottman, unul dintre cei mai importanți cercetători ai relațiilor de cuplu, descrie ideea de love maps – hărțile interioare pe care le construim despre persoana iubită. Aceste hărți nu sunt statice. Ele trebuie actualizate permanent, pentru că omul de lângă noi continuă să evolueze. Atunci când încetăm să le actualizăm, începem să iubim mai degrabă o imagine veche decât persoana reală.

Poate că partenerul tău are astăzi alte temeri decât acum câțiva ani. Poate că visurile lui s-au schimbat. Poate că ceea ce îl liniștește este diferit sau că are preocupări pe care nu le-ai observat pentru că nu ai mai întrebat.

Curiozitatea relațională nu înseamnă să transformăm fiecare seară într-un interviu. Înseamnă să rămânem disponibili pentru surpriza că omul de lângă noi nu este o carte terminată, ci una care continuă să se scrie.

Există un tip de singurătate care apare chiar și atunci când locuiești cu cineva. Este senzația că nimeni nu te mai întreabă cine ai devenit. Că oamenii din jur reacționează la versiunea ta din trecut, în timp ce schimbările prin care treci rămân aproape invizibile.

Mulți parteneri nu își dau seama că au început să vorbească aproape exclusiv despre logistică. Cine ia copilul de la școală, ce trebuie cumpărat, ce facturi trebuie plătite sau unde merg în weekend. Toate acestea sunt importante, însă ele nu hrănesc intimitatea emoțională.

Întrebările care apropie sunt de altă natură.

„La ce te-ai gândit cel mai mult în ultima vreme?”

„Există ceva ce simți că s-a schimbat în tine?”

„Ce îți aduce liniște în perioada aceasta?”

„Ce te preocupă și încă nu am observat?”

Aceste întrebări nu urmăresc să rezolve imediat problemele. Ele transmit un mesaj simplu și profund: „Încă sunt interesat să aflu cine ești.”

În psihologie, sentimentul de siguranță într-o relație este strâns legat de experiența de a fi văzut și înțeles. Nu este suficient să fim iubiți. Avem nevoie să simțim că persoana de lângă noi continuă să fie atentă la lumea noastră interioară. Curiozitatea autentică este una dintre cele mai clare forme prin care acest interes devine vizibil.

Atunci când ea lipsește, apare un fenomen subtil. Partenerii încetează să mai împărtășească lucrurile mici. O idee pe care au avut-o, o teamă pe care nu o înțeleg încă, o bucurie aparent banală sau o întrebare existențială rămân doar în mintea lor. Nu pentru că nu ar avea voie să vorbească despre ele, ci pentru că au impresia că celălalt nu mai este cu adevărat interesat.

Distanța emoțională rareori începe cu marile conflicte. De cele mai multe ori începe cu micile conversații care nu mai au loc.

Mai există un risc atunci când renunțăm la curiozitate. Începem să interpretăm comportamentele partenerului prin filtre vechi. Dacă întârzie, presupunem că este dezinteresat. Dacă este tăcut, credem că este supărat. Dacă pare retras, concluzionăm că nu îi mai pasă. Curiozitatea ar însemna să întrebăm înainte de a interpreta.

De multe ori, răspunsurile ne surprind.

Omul pe care îl consideram distant poate fi doar copleșit. Cel pe care îl percepeam indiferent poate traversa o perioadă de nesiguranță. Iar cel care părea iritat poate avea nevoie, de fapt, de sprijin.

Curiozitatea suspendă judecata. Ea face loc înțelegerii.

Acest lucru nu înseamnă că toate dificultățile dispar. Vor exista în continuare conflicte, diferențe de opinie și momente în care partenerii nu se vor înțelege. Însă modul în care intrăm într-o conversație schimbă adesea direcția ei. Dacă intrăm convinși că știm deja adevărul despre celălalt, dialogul devine defensiv. Dacă intrăm cu dorința sinceră de a descoperi ceva nou, conversația are șanse mai mari să construiască apropiere.

Interesant este faptul că oamenii se simt adesea mai conectați după o conversație în care s-au simțit ascultați decât după una în care au primit cele mai bune sfaturi. Explicația este simplă. Ascultarea transmite acceptare, iar acceptarea creează siguranță.

Există un exercițiu simplu pe care multe cupluri îl pot încerca. O dată pe săptămână, fiecare îi adresează celuilalt o întrebare la care nu cunoaște răspunsul. Nu despre organizarea casei sau despre programul zilei, ci despre lumea interioară.

Poate fi o întrebare precum: „Ce ai învățat despre tine în ultima perioadă?”, „Există ceva ce ai vrea să faci și încă nu mi-ai spus?” sau „Cum simți că te-am schimbat eu în toți acești ani?”

Scopul nu este obținerea unor răspunsuri spectaculoase. Scopul este redeschiderea spațiului în care doi oameni pot continua să se descopere.

Iubirea matură nu înseamnă doar să accepți că partenerul se schimbă. Înseamnă să fii suficient de curios încât să îți dorești să afli în fiecare etapă cine a devenit.

Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem oferi într-o relație de lungă durată: sentimentul că, după ani întregi petrecuți împreună, încă există cineva care privește spre noi cu aceeași întrebare tăcută cu care a început totul:

„Spune-mi… cine ești astăzi?”

Pentru că, în cele din urmă, intimitatea nu se construiește doar prin timpul petrecut împreună, ci prin disponibilitatea de a rămâne martorii transformărilor celuilalt. Iar această disponibilitate începe întotdeauna cu un gest simplu și profund: curiozitatea.

Notă clinică

Curiozitatea autentică față de partener este asociată cu o comunicare mai deschisă, o mai bună reglare a conflictelor și un nivel crescut de satisfacție relațională. Totuși, simpla îmbunătățire a comunicării nu este suficientă în relațiile afectate de violență, abuz, dependențe, infidelitate nerezolvată sau dificultăți emoționale severe. În astfel de situații, evaluarea de către un psiholog clinician și intervenția prin psihoterapie individuală sau de cuplu reprezintă abordări bazate pe dovezi pentru reconstruirea relației și a sentimentului de siguranță.

Bibliografie

Bowlby, J. (1988) A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development. London: Routledge.

Gottman, J.M. and Silver, N. (2015) The Seven Principles for Making Marriage Work. Revised edn. New York: Harmony Books.

Harville, H. and Hunt, H.L. (2008) Getting the Love You Want: A Guide for Couples. 20th Anniversary edn. New York: St. Martin’s Griffin.

Johnson, S.M. (2019) Attachment Theory in Practice: Emotionally Focused Therapy (EFT) with Individuals, Couples, and Families. New York: Guilford Press.

Mikulincer, M. and Shaver, P.R. (2016) Attachment in Adulthood: Structure, Dynamics, and Change. 2nd edn. New York: Guilford Press.

Rogers, C.R. (1961) On Becoming a Person: A Therapist’s View of Psychotherapy. Boston: Houghton Mifflin.

Siegel, D.J. (2020) The Developing Mind: How Relationships and the Brain Interact to Shape Who We Are. 3rd edn. New York: Guilford Press.