sorinnica.ro/de-ce-ne-pregatim-atat-de-mult-pentru-lucruri-care-poate-nici-nu-se-vor-intampla

Ai avut vreodată o conversație dificilă de zeci de ori în minte, înainte ca ea să aibă loc? Ai anticipat ce ar putea spune cineva, cum ai răspunde, ce ai face dacă lucrurile ar merge prost și ce ai spune dacă, după toate explicațiile tale, tot nu ai fi înțeles?

Poate că întâlnirea a decurs până la urmă fără probleme. Poate că persoana respectivă nici măcar nu a spus ceea ce te temuseși că va spune. Dar tu ai trecut deja, în mintea ta, prin toate variantele posibile.

Și, fără să se fi întâmplat nimic, ești obosit.

Uneori ne pregătim pentru viitor din responsabilitate. Verificăm documentele înaintea unei întâlniri, economisim bani pentru o perioadă dificilă sau ne gândim la soluții pentru o problemă care ar putea apărea. Această anticipare este utilă atunci când ne ajută să luăm decizii și să acționăm.

Există însă și o formă de pregătire care nu pare să se mai termine. Nu ne pregătim doar pentru ceea ce am putea face, ci încercăm să trăim în avans toate lucrurile de care ne temem.

Ne imaginăm respingerea înainte de a cere ceva. Repetăm explicații pentru o acuzație pe care nimeni nu ne-a adus-o. Ne gândim cum vom face față unei pierderi, unei greșeli sau unei vești proaste, deși nu avem indicii clare că acestea se apropie.

Parcă am încerca să plătim anticipat costul emoțional al unui eveniment, ca să nu ne mai doară atât de mult dacă se va întâmpla.

Dar emoțiile nu funcționează chiar așa. Faptul că ai repetat mental un scenariu dificil nu înseamnă că vei fi pregătit pentru el și nici că vei suferi mai puțin dacă se va adeveri.

De ce continuăm, atunci?

Pentru că pregătirea mentală ne oferă uneori ceva foarte convingător: senzația că facem ceva în legătură cu o problemă pe care nu o putem rezolva încă.

Atunci când situația nu depinde de noi, gândirea poate deveni un substitut al acțiunii. Nu putem controla reacția cuiva, așa că analizăm fiecare detaliu. Nu putem garanta un rezultat, așa că imaginăm toate variantele. Nu putem elimina riscul, așa că încercăm să îl anticipăm până la ultimul amănunt.

Cercetările despre gândirea negativă repetitivă descriu acest tip de proces ca pe o activitate mentală persistentă, greu de oprit, care poate apărea în mai multe forme de dificultate psihologică. O meta-analiză din 2023 a identificat o asociere deosebit de puternică între intoleranța la incertitudine și evitarea cognitivă, ceea ce sugerează că uneori gândim excesiv tocmai pentru a evita contactul cu ceea ce ne este greu să tolerăm emoțional.

Există aici un paradox: încercăm să ne protejăm de un viitor neplăcut, dar ajungem să experimentăm în prezent o parte din suferința pe care ne temem că o vom trăi mai târziu.

Dacă te gândești zile întregi că vei dezamăgi pe cineva, dezamăgirea începe să îți influențeze prezentul înainte de a exista. Dacă repeți în minte o posibilă ceartă, poți deveni iritat sau distant față de o persoană care încă nu ți-a făcut nimic. Dacă anticipezi constant că vei greși, intri într-o situație obișnuită cu tensiunea unui examen.

Uneori, nu evenimentul posibil ne consumă cel mai mult, ci relația pe care o construim cu el înainte să apară.

Totuși, nu orice anticipare negativă este inutilă. Există persoane care se pregătesc imaginându-și dificultățile tocmai pentru a-și organiza mai bine efortul și pentru a-și reduce surprizele neplăcute. Literatura despre defensive pessimism arată că anticiparea unor rezultate nefavorabile poate funcționa ca strategie de autoreglare atunci când este transformată în pregătire concretă.

Diferența esențială nu este dacă îți imaginezi ce ar putea merge rău. Este ce se întâmplă după ce ți-ai imaginat acel lucru.

Ai stabilit ce poți face? Ai identificat informația care îți lipsește? Ai pregătit un răspuns sau o soluție realistă? Atunci anticiparea și-a îndeplinit o funcție.

Dar dacă revii la același scenariu fără să descoperi nimic nou, dacă fiecare răspuns generează încă trei întrebări și dacă simți că trebuie să continui până când te vei liniști complet, s-ar putea să nu mai fie vorba despre pregătire. Poate fi o încercare de a obține prin gândire o certitudine pe care situația nu ți-o poate oferi încă.

În astfel de momente, merită să te întrebi: „Ce mai încerc să obțin din această pregătire?”

Poate ai nevoie de o informație reală. Poate trebuie să iei o decizie. Poate ai nevoie de un plan alternativ. Dar este posibil să cauți doar momentul în care nu îți va mai fi teamă.

Iar acel moment s-ar putea să nu apară înainte să acționezi.

În loc să repeți încă o dată întreaga conversație, poți pregăti primele două propoziții. În loc să încerci să anticipezi toate problemele profesionale posibile, poți identifica următorul pas concret. În loc să îți imaginezi cum vei suporta o eventuală dezamăgire, poți recunoaște că, dacă ea va apărea, vei putea cere sprijin și vei putea decide atunci ce ai de făcut.

Nu este nevoie să rezolvi astăzi toate versiunile posibile ale zilei de mâine.

Poate că una dintre cele mai utile forme de maturitate psihologică este să înveți să deosebești responsabilitatea de anticiparea fără sfârșit. Responsabilitatea te ajută să răspunzi la viață. Anticiparea excesivă te poate face să răspunzi încontinuu unor scenarii care există doar în mintea ta.

Așadar, data viitoare când observi că te pregătești pentru ceva care poate nici nu se va întâmpla, nu trebuie să îți interzici gândurile și nici să te convingi că totul va fi bine. Întreabă-te doar dacă ai descoperit ceva nou sau dacă repeți, încă o dată, aceeași teamă.

Poate că nu trebuie să fii pregătit pentru orice s-ar putea întâmpla. Poate este suficient să ai încredere că vei putea răspunde la ceea ce se va întâmpla cu adevărat.

Notă clinică

Dacă anticiparea negativă devine greu de controlat, îți afectează somnul, concentrarea, relațiile sau capacitatea de a lua decizii și te face să eviți situații importante, poate fi utilă o discuție cu un psiholog sau psihoterapeut. Îngrijorarea ocazională este firească; atunci când gândirea repetitivă consumă mult timp și întreține distresul, intervenția psihologică poate ajuta la identificarea și schimbarea mecanismelor care o mențin.

Bibliografie

Carroll, P.J., Norman, G. and McComis, J. (2022) ‘Psychological preparedness & anticipatory response tendencies’, New Ideas in Psychology, 67, 100965.

Moulds, M.L. and McEvoy, P.M. (2025) ‘Repetitive negative thinking as a transdiagnostic cognitive process’, Nature Reviews Psychology, 4, pp. 127–141.

Norem, J.K. (2008) ‘Defensive pessimism, anxiety, and the complexity of evaluating self-regulation’, Social and Personality Psychology Compass, 2(1), pp. 121–134.

Sahib, A., Chen, J., Cárdenas, D. and Calear, A.L. (2023) ‘Intolerance of uncertainty and emotion regulation: A meta-analytic and systematic review’, Clinical Psychology Review, 101, 102270.