sorinnica.ro/ce-se-intampla-cand-unul-dintre-parteneri-spune-mereu-nu-conteaza-lasa

Există expresii care par să liniștească o conversație, dar care, repetate suficient de des, pot spune mai multe despre o relație decât o ceartă în toată regula. Una dintre ele este: „Nu contează, lasă…”. La prima vedere, pare un gest de maturitate, de renunțare la conflicte inutile sau de dorință de a păstra armonia. Totuși, în multe relații, această propoziție nu închide doar un subiect. Închide și o emoție care nu și-a găsit locul.

Mulți dintre noi am învățat, încă din copilărie, că este mai bine să nu deranjăm, să nu insistăm, să nu cerem prea mult sau să nu transformăm orice nemulțumire într-o discuție. În anumite situații, această capacitate de a renunța la lucrurile mărunte este un semn de flexibilitate. Problema apare atunci când aproape toate nevoile, dezamăgirile sau dorințele sunt ascunse în spatele aceluiași răspuns: „Nu contează.”

Într-un cuplu, apropierea nu este construită doar din ceea ce partenerii își spun. Ea este influențată și de ceea ce aleg să nu mai spună. Uneori, tăcerea nu înseamnă că problema a dispărut. Înseamnă doar că unul dintre cei doi a renunțat să creadă că merită sau că poate fi înțeles.

Există persoane care folosesc această expresie pentru a evita conflictul. Se tem că orice discuție sinceră va duce la ceartă, reproșuri sau distanțare și preferă să păstreze liniștea. Din exterior, relația poate părea calmă. În interior, însă, nemulțumirile continuă să se adune, iar apropierea emoțională începe să se erodeze încet, aproape imperceptibil.

Psihologia relațiilor arată că problemele importante nu sunt întotdeauna cele despre care se discută cel mai mult. Uneori, cele mai mari dificultăți sunt cele care nu mai sunt aduse în conversație deloc. Nu pentru că s-au rezolvat, ci pentru că unul dintre parteneri și-a pierdut speranța că exprimarea lor ar putea schimba ceva.

De multe ori, în spatele unui „Lasă…” se află o nevoie care nu a fost întâmpinată de prea multe ori. Poate este nevoia de a fi ascultat, de a primi afecțiune, de a petrece timp împreună sau de a simți că propria opinie contează. Când aceste încercări sunt ignorate sau minimizate în mod repetat, omul începe să vorbească din ce în ce mai puțin despre ele.

Acest proces este rareori conștient. Nimeni nu își spune într-o dimineață: „De astăzi nu voi mai exprima ceea ce simt.” Se întâmplă treptat. După câteva conversații în care s-a simțit neînțeles, după câteva răspunsuri grăbite sau după prea multe momente în care vulnerabilitatea a fost întâmpinată cu defensivă, apare convingerea că este mai simplu să taci.

Paradoxal, partenerul care aude frecvent „Nu contează” poate interpreta situația exact invers. Poate crede că totul este în regulă, că lipsa conflictelor înseamnă satisfacție sau că celălalt nu are nevoi speciale. În realitate, tăcerea nu este întotdeauna un semn al mulțumirii. Uneori este semnul resemnării.

Există un moment delicat în multe relații. Unul dintre parteneri încetează să mai insiste. Nu mai cere timp împreună, nu mai amintește de promisiunile uitate și nu mai încearcă să deschidă conversații dificile. Pentru celălalt, această schimbare poate părea o ușurare. Pentru relație, însă, ea poate reprezenta începutul unei distanțe emoționale care va deveni vizibilă mult mai târziu.

Cercetările din psihologia relațiilor arată că apropierea se menține atunci când oamenii simt că emoțiile și nevoile lor sunt luate în serios. Nu este nevoie ca partenerul să fie de acord cu fiecare nemulțumire. Este suficient să existe disponibilitatea de a asculta fără ironie, fără graba de a demonstra cine are dreptate și fără tendința de a minimaliza ceea ce celălalt trăiește.

Un alt motiv pentru care oamenii spun „Lasă…” este teama de a părea prea sensibili. În multe familii s-a transmis ideea că maturitatea înseamnă să suporți, să nu te plângi și să te descurci singur. Ajunși în relațiile adulte, unii continuă să creadă că exprimarea nevoilor este un semn de slăbiciune. În realitate, vulnerabilitatea exprimată într-un mod respectuos este unul dintre cele mai importante ingrediente ale intimității emoționale.

Atunci când nevoile rămân nespuse, ele nu dispar. De cele mai multe ori, își schimbă doar forma. Se transformă în iritabilitate, răceală, sarcasm, retragere sau lipsa dorinței de a petrece timp împreună. Uneori, oamenii ajung să creadă că s-au schimbat sentimentele, când, de fapt, s-a schimbat doar disponibilitatea de a mai lupta pentru apropiere.

În multe cupluri, ruptura nu începe în ziua unei mari certuri. Începe în zeci sau sute de momente mici în care unul dintre parteneri a simțit că nu merită să spună ceea ce simte. Fiecare „Nu contează” pare lipsit de importanță, dar, în timp, aceste renunțări repetate pot crea impresia că relația nu mai este un spațiu sigur pentru sinceritate.

Este util să observăm și reacțiile noastre atunci când partenerul încearcă totuși să vorbească. Uneori răspundem imediat cu explicații, justificări sau soluții. Alteori ne apărăm spunând că nu am avut intenții rele. Deși aceste reacții sunt firești, ele pot transmite involuntar mesajul că emoția celuilalt este mai puțin importantă decât propria noastră perspectivă.

Ascultarea autentică presupune un pas înaintea rezolvării problemelor. Înseamnă să încercăm să înțelegem ce experiență trăiește omul din fața noastră. O întrebare precum „Ce ai simțit în momentul acela?” sau „Ajută-mă să înțeleg de ce a fost atât de important pentru tine” poate deschide o conversație pe care un simplu sfat ar închide-o imediat.

La fel de important este ca persoana care spune frecvent „Nu contează” să își ofere permisiunea de a vorbi despre ceea ce simte. Exprimarea unei nevoi nu este o povară pentru relație. Dimpotrivă, este una dintre modalitățile prin care relația poate rămâne vie. Partenerul nu poate răspunde unor lucruri pe care nu le cunoaște, iar apropierea nu se construiește pe presupuneri.

Desigur, nu orice nemulțumire trebuie transformată într-o discuție amplă. Există diferențe între flexibilitate și autocenzură. Relațiile sănătoase presupun și capacitatea de a renunța la lucrurile cu adevărat neimportante. Însă atunci când aproape toate dorințele sunt puse deoparte pentru a evita tensiunile, echilibrul începe să se piardă.

Poate că una dintre cele mai valoroase întrebări pe care și le poate pune un cuplu este aceasta: „Despre ce nu mai vorbim?” Răspunsul nu va indica întotdeauna o problemă spectaculoasă. De multe ori, va scoate la lumină gesturi mici, nevoi simple și emoții care au fost amânate prea mult timp. Tocmai acestea sunt cele care, odată ascultate, pot readuce sentimentul de apropiere.

În relațiile care rezistă în timp nu dispare nevoia de a fi înțeles. Dimpotrivă, ea rămâne la fel de importantă ca în primele luni ale relației. Diferența este că partenerii învață să creeze un spațiu în care sinceritatea este mai valoroasă decât aparența liniștii, iar vulnerabilitatea este întâmpinată cu interes, nu cu judecată.

Data viitoare când unul dintre voi spune: „Nu contează, lasă…”, poate merită să nu încheiați conversația acolo. Poate că, dincolo de aceste cuvinte, nu se ascunde dorința de a evita discuția, ci speranța că cineva va întreba cu adevărat: „Ești sigur? Spune-mi ce contează pentru tine.” Uneori, exact această întrebare poate opri distanța emoțională înainte ca ea să devină prea mare.

Nota clinică

Exprimarea repetată a unor mesaje precum „Nu contează, lasă…” poate reprezenta, în anumite situații, un indicator al dificultăților de comunicare emoțională, al evitării conflictului sau al sentimentului că propriile nevoi nu sunt auzite și valorizate în relație. Atunci când această retragere este însoțită de distanțare afectivă, resentimente persistente, dificultăți frecvente de comunicare, conflicte nerezolvate sau senzația că relația și-a pierdut apropierea emoțională, poate fi utilă evaluarea și intervenția realizată de un psiholog clinician sau de un psihoterapeut. Explorarea acestor tipare poate contribui la îmbunătățirea comunicării, la consolidarea siguranței emoționale și la dezvoltarea unor modalități mai sănătoase de exprimare și gestionare a nevoilor în cadrul relației.

Bibliografie

Beck, A.T. (1988) Love Is Never Enough: How Couples Can Overcome Misunderstandings, Resolve Conflicts, and Solve Relationship Problems Through Cognitive Therapy. New York: HarperCollins.

Gottman, J.M. and Silver, N. (2015) The Seven Principles for Making Marriage Work. Revised Edition. New York: Harmony Books.

Johnson, S.M. (2019) Attachment Theory in Practice: Emotionally Focused Therapy (EFT) with Individuals, Couples, and Families. New York: Guilford Press.

Markman, H.J., Stanley, S.M. and Blumberg, S.L. (2010) Fighting for Your Marriage. 3rd edn. San Francisco: Jossey-Bass.

Rogers, C.R. (1961) On Becoming a Person: A Therapist’s View of Psychotherapy. Boston: Houghton Mifflin.

Siegel, D.J. (2012) The Developing Mind: How Relationships and the Brain Interact to Shape Who We Are. 2nd edn. New York: Guilford Press.

Tatkin, S. (2012) Wired for Love: How Understanding Your Partner’s Brain and Attachment Style Can Help You Defuse Conflict and Build a Secure Relationship. Oakland, CA: New Harbinger Publications.