sorinnica.ro/cat-din-viata-ta-este-alegere-si-cat-este-obisnuinta

Există un moment, de obicei greu de observat, în care rutina începe să semene cu o alegere. Te trezești la aceeași oră, mergi în aceleași locuri, vorbești cu aceiași oameni, îți faci cumpărăturile în același fel, îți petreci serile aproximativ la fel și, atunci când apare întrebarea „De ce fac asta?”, răspunsul vine aproape automat: „Pentru că așa fac eu”.

Dar dacă, pentru câteva minute, ai privi o zi obișnuită din viața ta ca și cum ar aparține altcuiva, câte dintre lucrurile pe care le faci ai alege să le păstrezi? Și câte continuă să existe doar pentru că au devenit familiare?

Nu toate obiceiurile sunt rele. Dimpotrivă, o mare parte din funcționarea noastră zilnică se bazează pe comportamente repetate, care ajung să fie declanșate relativ automat de contexte familiare. Cercetările asupra obiceiurilor arată că acestea pot simplifica luarea deciziilor și pot reduce efortul necesar pentru comportamentele pe care le repetăm constant.

Problema nu apare atunci când avem rutină, ci atunci când rutina începe să ne conducă în loc să ne ajute. Putem ajunge să continuăm o relație pentru că ne este greu să ne imaginăm altfel viața, să rămânem într-un loc de muncă doar pentru că acolo știm deja cum funcționează lucrurile, să păstrăm același stil de viață chiar dacă nu ne mai face bine sau să spunem „da” unor oameni și situații pentru că am făcut-o de atât de multe ori încât nici nu ne mai întrebăm dacă vrem cu adevărat.

Uneori, ceea ce numim „alegere” este doar o decizie pe care am încetat să o mai punem sub semnul întrebării.

Poate că acesta este unul dintre cele mai interesante paradoxuri ale vieții adulte: cu cât devenim mai obișnuiți cu ceva, cu atât avem impresia că acel lucru ne definește. „Eu sunt o persoană care nu schimbă lucrurile.” „Eu am nevoie să muncesc mult.” „Eu nu pot să spun nu.” „Eu sunt genul care preferă să stea acasă.” „Eu nu sunt făcut pentru asta.”

Unele dintre aceste afirmații pot fi adevărate. Dar unele pot fi doar descrieri ale unui comportament repetat suficient de mult timp încât a început să pară parte din identitatea noastră.

Aici merită să facem o diferență între cine suntem și ce am învățat să facem.

Dacă ai învățat să te retragi atunci când apare un conflict, asta nu înseamnă neapărat că ești o persoană rece. Dacă ai învățat să accepți mereu nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi, nu înseamnă că aceasta este singura ta formă posibilă de a fi. Dacă ai devenit extrem de ocupat, nu înseamnă că valoarea ta depinde de cât de multe lucruri reușești să faci într-o zi.

Obiceiul este influențat de context. Un comportament repetat în aceleași împrejurări poate deveni mai automat, astfel încât ajungem să acționăm înainte să ne întrebăm dacă acea acțiune mai corespunde intenției noastre actuale. În același timp, cercetările recente subliniază că obiceiul este doar una dintre influențele asupra comportamentului; uneori intenția conștientă poate prevala, alteori contextul și automatismul pot avea un rol mai mare.

De aceea, întrebarea „Este alegerea mea?” nu trebuie să devină o nouă sursă de presiune. Nu este nevoie să analizezi fiecare gest, fiecare decizie și fiecare rutină. Ar fi imposibil și, probabil, epuizant.

Mai util este să observi acele zone ale vieții în care apare frecvent senzația de „trebuie”, fără să mai știi foarte clar de ce.

„Trebuie să accept.”

„Trebuie să rămân.”

„Trebuie să muncesc mai mult.”

„Trebuie să fiu disponibil.”

„Trebuie să fac ceea ce se așteaptă de la mine.”

Uneori, „trebuie” este o responsabilitate reală. Alteori, este doar o regulă pe care am moștenit-o, am învățat-o sau am repetat-o atât de mult încât a devenit invizibilă.

Poate că una dintre cele mai importante forme de dezvoltare personală nu este să adaugi permanent lucruri noi în viața ta, ci să începi să examinezi lucrurile pe care le faci deja.

De exemplu, întreabă-te: „Dacă aș lua această decizie astăzi, fără istoria pe care o am cu ea, aș mai alege-o?”

Întrebarea poate fi incomodă. Poate fi vorba despre un job, o relație, un oraș, un grup de prieteni, un program zilnic sau chiar despre felul în care îți petreci timpul liber.

Poate vei descoperi că răspunsul este „da”. Și este un răspuns la fel de valoros. Pentru că atunci nu mai trăiești doar din inerție; îți confirmi că, în prezent, alegerea respectivă încă are sens pentru tine.

Dar poate vei descoperi că răspunsul este „nu mai știu”.

Și acesta poate fi un început.

Autonomia psihologică nu înseamnă să faci întotdeauna ceea ce ai chef să faci și nici să refuzi orice constrângere. În teoria autodeterminării, autonomia se referă mai degrabă la sentimentul că acțiunile tale sunt asumate și susținute de tine, nu doar executate sub presiunea unor forțe externe sau interne pe care nu le simți ca fiind ale tale. Cercetările lui Ryan și Deci au asociat reglarea autonomă cu rezultate importante pentru funcționare, persistență, experiența emoțională, relații și stare de bine.

Asta înseamnă că poți avea responsabilități și, în același timp, să ai sentimentul că viața ta îți aparține.

Poți merge la serviciu pentru că ai nevoie de bani, dar să alegi conștient să cauți un loc mai potrivit atunci când condițiile se schimbă. Poți avea grijă de familie fără să îți anulezi complet propriile nevoi. Poți păstra o rutină nu pentru că „așa se face”, ci pentru că observi că îți oferă stabilitate.

Diferența nu este întotdeauna în ceea ce faci. Uneori este în relația pe care o ai cu ceea ce faci.

De aceea, poate merită să îți privești viața printr-o întrebare simplă: „Aleg sau doar continui?”

Continui să vezi aceiași oameni pentru că îți fac bine sau pentru că ți-ar fi greu să ieși din relație?

Continui să muncești în același fel pentru că îți place sau pentru că te temi să încetinești?

Continui să îți umpli fiecare seară pentru că asta îți face plăcere sau pentru că liniștea te pune în contact cu lucruri pe care preferi să nu le simți?

Continui să amâni ceva important pentru că nu este momentul potrivit sau pentru că amânarea a devenit o strategie familiară?

Uneori, răspunsurile pot surprinde.

Există însă și o veste bună: faptul că un comportament a devenit automat nu înseamnă că este imposibil de schimbat. Cercetările despre schimbarea comportamentală sugerează că intențiile concrete, legate de situații specifice – de tipul „dacă se întâmplă X, voi face Y” – pot facilita trecerea de la intenție la acțiune.

Poți începe, așadar, foarte mic.

Nu este nevoie să îți schimbi viața într-o singură zi. Poate fi suficient să faci o alegere diferită într-un loc în care, de obicei, reacționezi automat. Să spui „nu” atunci când primul impuls este să accepți. Să ieși la o plimbare în loc să deschizi telefonul. Să vorbești despre ceea ce simți în loc să spui „nu am nimic”. Să îți lași o seară liberă fără să o umpli imediat cu activități.

Nu pentru a demonstra că te-ai schimbat, ci pentru a vedea dacă există și alte variante.

Poate că adevărata libertate nu constă în a avea posibilități infinite. Constă în a putea recunoaște că există o diferență între ceea ce faci pentru că alegi și ceea ce faci pentru că ai uitat că poți alege.

Iar uneori, cea mai importantă întrebare nu este „Ce vreau să schimb?”, ci „Ce fac de atât de mult timp încât am încetat să mă mai întreb dacă îmi face bine?”

Răspunsul poate să nu fie confortabil. Poate chiar să te oblige să privești altfel o parte din viața ta. Dar nu orice conștientizare trebuie urmată imediat de o schimbare radicală.

Uneori, primul pas este doar să vezi.

Să observi ce repeți. Să identifici ce te conduce. Să separi valorile tale de așteptările celorlalți. Să descoperi care dintre obiceiurile tale îți oferă stabilitate și care îți limitează viața.

Pentru că o viață construită exclusiv din obișnuințe poate fi foarte eficientă, dar nu neapărat foarte personală.

Iar poate una dintre cele mai mature forme de dezvoltare personală este să poți spune, din când în când: „Am făcut asta mult timp. Dar astăzi vreau să mă întreb dacă mai este ceea ce aleg.”

Nu trebuie să schimbi totul.

Poate doar să începi să alegi puțin mai conștient.

Notă clinică

Obișnuințele fac parte din funcționarea psihologică normală și nu trebuie privite automat ca un semn de problemă. Ele ne ajută să reducem efortul mental și să gestionăm mai ușor activitățile repetitive. Dificultățile pot apărea atunci când anumite tipare devin rigide, intră în conflict cu valorile și nevoile actuale sau contribuie la menținerea unei stări de suferință psihologică.

Dacă observi că repeți în mod persistent comportamente despre care știi că îți fac rău, că îți este foarte dificil să ieși din anumite tipare relaționale sau că sentimentul de lipsă de control asupra propriilor alegeri este însoțit de anxietate, tristețe persistentă ori afectarea funcționării cotidiene, o discuție cu un psiholog sau psihoterapeut poate ajuta la înțelegerea mecanismelor care mențin aceste tipare. Scopul nu este eliminarea tuturor rutinelor, ci dezvoltarea unei relații mai conștiente cu propriile alegeri.

Bibliografie

Gardner, B. (2015). ‘A review and analysis of the use of “habit” in understanding, predicting and influencing health-related behaviour’. Health Psychology Review, 9(3), pp. 277–295.

Gardner, B. (2020). ‘Does habit weaken the relationship between intention and behaviour? Revisiting the habit–intention interaction hypothesis’. Social and Personality Psychology Compass, 14(5).

Gardner, B. (2024). ‘What is habit and how can it be used to change real-world behaviour? Narrowing the theory-reality gap’. Social and Personality Psychology Compass.

Gollwitzer, P.M. (1999). ‘Implementation intentions: Strong effects of simple plans’. American Psychologist, 54(7), pp. 493–503.

Gollwitzer, P.M. and Sheeran, P. (2006). ‘Implementation intentions and goal achievement: A meta-analysis of effects and processes’. Advances in Experimental Social Psychology, 38, pp. 69–119.

Ryan, R.M. and Deci, E.L. (2006). ‘Self-regulation and the problem of human autonomy: Does psychology need choice, self-determination, and will?’. Journal of Personality, 74(6), pp. 1557–1585.

Sheeran, P. et al. (2020). ‘Self-determination theory interventions for health behavior change: Meta-analysis and meta-analytic structural equation modeling of randomized controlled trials’. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 88(8), pp. 726–737.

Wood, W. and Rünger, D. (2016). ‘Psychology of habit’. Annual Review of Psychology, 67, pp. 289–314.