sorinnica.ro/anxietatea-viitorului-nesiguranta-economica-tehnologica-sociala

În ultimii ani, mulți oameni au început să descrie o stare psihologică dificil de definit, dar ușor de recunoscut: senzația persistentă că viitorul este din ce în ce mai greu de anticipat.

Nu este vorba neapărat despre un eveniment concret sau despre o problemă imediată. Este mai degrabă un sentiment difuz de incertitudine care se infiltrează în viața de zi cu zi și care generează întrebări precum: „Voi avea stabilitate financiară?”, „Profesia mea va mai exista peste zece ani?”, „Cum va arăta lumea în care vor trăi copiii mei?” sau „Pot avea încredere în viitor?”.

Psihologii descriu acest fenomen prin concepte precum anxietatea anticipatorie, intoleranța la incertitudine și, mai recent, anxietatea viitorului (future anxiety).

Spre deosebire de frica obișnuită, care apare ca răspuns la un pericol imediat și identificabil, anxietatea viitorului este orientată către amenințări posibile, ipotetice și adesea greu de controlat. Persoana nu reacționează la ceea ce se întâmplă acum, ci la ceea ce s-ar putea întâmpla.

Această diferență este esențială.

Creierul uman este construit pentru a anticipa pericolele și pentru a planifica viitorul. Capacitatea de a prevedea riscuri a avut un rol important în supraviețuirea speciei. Totuși, atunci când viitorul este perceput constant ca amenințător, sistemul psihologic poate rămâne într-o stare prelungită de alertă.

Unul dintre factorii care contribuie la această stare este nesiguranța economică.

Inflația, creșterea costurilor de trai, dificultățile legate de locuințe, instabilitatea pieței muncii și schimbările economice globale au devenit surse importante de stres pentru multe persoane. Chiar și cei care nu se confruntă în prezent cu dificultăți financiare pot experimenta anxietate atunci când percep că stabilitatea lor viitoare este amenințată.

Cercetările arată că percepția insecurității economice este asociată cu niveluri mai ridicate de anxietate, simptome depresive și scăderea satisfacției generale față de viață.

În paralel, transformările tehnologice rapide generează o altă categorie de preocupări.

Inteligența artificială, automatizarea, digitalizarea accelerată și ritmul constant al inovației au creat oportunități remarcabile, dar și temeri semnificative. Pentru multe persoane, schimbările tehnologice sunt percepute ca fiind mai rapide decât capacitatea lor de adaptare.

Apare astfel întrebarea: „Voi reuși să țin pasul?”

Această preocupare este întâlnită frecvent atât în rândul tinerilor aflați la începutul carierei, cât și în rândul profesioniștilor cu experiență. Incertitudinea legată de competențele necesare în viitor poate alimenta sentimente de nesiguranță și vulnerabilitate.

La acestea se adaugă și schimbările sociale și culturale.

Societățile moderne trec prin transformări accelerate în ceea ce privește valorile, relațiile interpersonale, structurile familiale și modul în care oamenii interacționează. Expunerea continuă la fluxuri de informații, știri negative și scenarii alarmante poate amplifica percepția că lumea devine din ce în ce mai instabilă.

Din perspectivă psihologică, una dintre cele mai importante variabile implicate în anxietatea viitorului este toleranța la incertitudine.

Unele persoane pot accepta relativ ușor faptul că nu dețin controlul complet asupra viitorului. Altele resimt incertitudinea ca pe o amenințare în sine. Pentru acestea, lipsa predictibilității poate genera un nivel semnificativ de disconfort emoțional.

În încercarea de a reduce anxietatea, oamenii dezvoltă adesea comportamente compensatorii: verifică excesiv informații, caută certitudini imposibile, planifică obsesiv sau încearcă să controleze fiecare detaliu al vieții lor. Deși aceste strategii oferă o senzație temporară de siguranță, pe termen lung ele pot menține și amplifica anxietatea.

Un aspect important evidențiat de cercetările contemporane este faptul că sănătatea psihologică nu depinde de absența incertitudinii, ci de capacitatea de a funcționa eficient în prezența acesteia.

Cu alte cuvinte, reziliența nu presupune să știm exact ce se va întâmpla, ci să dezvoltăm încrederea că vom putea face față provocărilor atunci când acestea vor apărea.

În practica clinică, intervențiile eficiente urmăresc adesea dezvoltarea flexibilității psihologice, a toleranței la incertitudine și a capacității de a diferenția între ceea ce poate fi controlat și ceea ce nu poate fi controlat.

Persoanele care reușesc să își concentreze energia asupra acțiunilor concrete din prezent tind să experimenteze niveluri mai reduse de anxietate comparativ cu cele care încearcă permanent să anticipeze și să prevină toate scenariile negative posibile.

Poate că una dintre provocările majore ale epocii actuale este aceea de a trăi într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă fără a transforma incertitudinea într-o amenințare permanentă.

Viitorul nu a fost niciodată complet previzibil.

Diferența este că astăzi suntem expuși în mod constant la informații care ne reamintesc acest lucru.

Iar sănătatea mintală depinde, într-o măsură importantă, de capacitatea noastră de a accepta că siguranța absolută este imposibilă, în timp ce adaptarea și flexibilitatea rămân resurse accesibile.

Notă clinică

Acest material are scop informativ și educațional și nu înlocuiește evaluarea realizată de un specialist. Dacă preocupările legate de viitor devin persistente, provoacă suferință semnificativă, afectează somnul, funcționarea profesională, relațiile sau starea emoțională generală, este recomandată consultarea unui psiholog clinician sau psihoterapeut pentru evaluare și intervenție adecvată.

Bibliografie

Carleton, R.N. (2016) ‘Fear of the unknown: One fear to rule them all?’, Journal of Anxiety Disorders, 41, pp. 5–21.

Hayes, S.C., Strosahl, K.D. and Wilson, K.G. (2016) Acceptance and Commitment Therapy: The Process and Practice of Mindful Change. 2nd edn. New York: Guilford Press.

Miceli, M. and Castelfranchi, C. (2005) ‘Anxiety as an “epistemic” emotion’, Cognition and Emotion, 19(2), pp. 291–319.

Seginer, R. (2009) Future Orientation: Developmental and Ecological Perspectives. New York: Springer.

Seligman, M.E.P., Railton, P., Baumeister, R.F. and Sripada, C. (2016) Homo Prospectus. Oxford: Oxford University Press.

Tugade, M.M., Fredrickson, B.L. and Barrett, L.F. (2004) ‘Psychological resilience and positive emotional granularity’, Journal of Personality, 72(6), pp. 1161–1190.

Van den Bos, K. (2009) ‘Making sense of life: The existential self trying to deal with personal uncertainty’, Psychological Inquiry, 20(4), pp. 197–217.