sorinnica.ro/de-ce-ne-sperie-oamenii-care-ne-iubesc-sanatos

„Este prea drăguț.”

„Parcă lipsește chimia.”

„Nu simt fluturii în stomac.”

„Nu înțeleg de ce mă plictisesc lângă cineva care mă tratează atât de bine.”

Aceste afirmații sunt mai frecvente decât am crede. În cabinetul psihologului și în studiile despre relațiile romantice apare adesea același paradox: oameni care își doresc relații stabile și sigure, dar care, atunci când le întâlnesc, se simt neliniștiți, dezinteresați sau chiar tentați să se retragă.

La prima vedere pare ilogic. De ce ar respinge cineva exact tipul de relație pe care spune că și-l dorește?

Răspunsul nu ține de lipsa dorinței de iubire, ci de modul în care creierul și sistemul nostru emoțional învață ce înseamnă „normal” încă din copilărie și din relațiile semnificative de-a lungul vieții.

Creierul preferă familiarul, nu neapărat sănătosul

Una dintre cele mai importante concluzii ale psihologiei relaționale este că oamenii tind să caute ceea ce le este familiar, chiar dacă familiarul le produce suferință.

Dacă o persoană a crescut într-un mediu în care iubirea era imprevizibilă, condiționată sau însoțită de critică, respingere ori indisponibilitate emoțională, sistemul său nervos poate ajunge să asocieze iubirea cu tensiunea și incertitudinea.

În schimb, o relație calmă și predictibilă poate părea neobișnuită sau chiar suspectă. Creierul interpretează familiarul drept sigur, chiar și atunci când acesta este disfuncțional.

Atașamentul modelează felul în care iubim

Teoria atașamentului, dezvoltată de John Bowlby și extinsă ulterior de Mary Ainsworth și numeroși cercetători contemporani, arată că experiențele timpurii cu figurile de atașament influențează așteptările noastre în relațiile adulte.

Persoanele cu un atașament securizant tind să perceapă apropierea emoțională ca fiind confortabilă și firească. În schimb, persoanele cu modele de atașament anxios sau evitant pot interpreta apropierea într-un mod diferit. Pentru cineva cu atașament anxios, disponibilitatea constantă a partenerului poate genera neîncredere: „Este prea frumos ca să fie adevărat.” Pentru cineva cu atașament evitant, apropierea poate activa teama de pierdere a autonomiei sau vulnerabilitatea.

Astfel, iubirea sănătoasă poate activa anxietate în loc de liniște.

Confundăm intensitatea cu compatibilitatea

Un alt mecanism frecvent este confundarea activării emoționale intense cu iubirea autentică.

În relațiile instabile apar alternanțe între apropiere și distanțare, validare și respingere, speranță și dezamăgire. Aceste oscilații activează sistemele de recompensă ale creierului într-un mod asemănător recompenselor intermitente studiate în neuroștiințe. Rezultatul este o experiență emoțională foarte intensă.

Atunci când persoana intră ulterior într-o relație stabilă, lipsa acestor fluctuații poate fi interpretată greșit ca lipsă de pasiune. În realitate, ceea ce lipsește nu este iubirea, ci stresul.

Vulnerabilitatea poate fi mai înfricoșătoare decât respingerea

Poate părea paradoxal, însă uneori este mai ușor să fim respinși decât acceptați. Atunci când cineva ne vede cu adevărat, ne acceptă și rămâne alături de noi, dispar multe dintre mecanismele de apărare pe care le-am construit în timp.

Iubirea sănătoasă presupune autenticitate. Iar autenticitatea înseamnă vulnerabilitate. Pentru persoanele care au fost criticate, abandonate sau invalidate emoțional în trecut, această apropiere poate activa frica de a fi rănite din nou. Nu pentru că partenerul reprezintă un pericol, ci pentru că apropierea însăși a devenit asociată cu suferința.

Relațiile sănătoase pot părea… plictisitoare

Acest fenomen este descris frecvent în literatura clinică.

În relațiile stabile:

• conflictele sunt mai puțin dramatice;
• comunicarea este directă;
• limitele sunt clare;
• afecțiunea este constantă;
• nesiguranța este redusă.

Pentru un sistem nervos obișnuit cu hiperactivarea, această liniște poate fi interpretată inițial ca lipsă de emoție. De fapt, este vorba despre un proces de recalibrare. Corpul învață treptat că apropierea nu trebuie să doară pentru a fi reală.

Se poate schimba acest tipar?

Da.

Cercetările arată că modelele de atașament nu sunt complet fixe. Relațiile sigure, psihoterapia și experiențele repetate de conectare autentică pot modifica treptat așteptările și reacțiile emoționale.

Acest proces presupune:

• identificarea tiparelor relaționale repetitive;
• observarea diferenței dintre anxietate și atracție;
• tolerarea disconfortului pe care îl poate produce siguranța emoțională;
• dezvoltarea unei imagini de sine mai stabile;
• învățarea unor modalități sănătoase de comunicare și reglare emoțională.

Schimbarea nu apare peste noapte. Creierul are nevoie de experiențe repetate care să contrazică vechile convingeri despre iubire și apropiere.

Iubirea sănătoasă nu este lipsită de emoție

Există un mit conform căruia relațiile sănătoase sunt lipsite de pasiune. În realitate, ele pot fi profund intense, însă intensitatea lor nu provine din nesiguranță, gelozie sau conflict permanent. Ea apare din sentimentul că poți fi autentic fără teama de a fi respins. Din faptul că poți spune „mi-e frică”, „am nevoie de tine” sau „am greșit”, fără ca relația să se prăbușească.

Această formă de iubire poate părea mai puțin spectaculoasă, dar este mult mai predictibilă și mai protectoare pentru sănătatea psihică.

Concluzie

Dacă iubirea sănătoasă vi se pare uneori ciudată, plictisitoare sau chiar înfricoșătoare, acest lucru nu înseamnă că este ceva în neregulă cu dumneavoastră. Poate însemna că sistemul dumneavoastră emoțional a învățat, în trecut, să asocieze iubirea cu nesiguranța.

Vestea bună este că aceste tipare nu sunt definitive.

Creierul este capabil să învețe din nou ce înseamnă apropierea, încrederea și siguranța. Uneori, cea mai mare provocare nu este să găsim o persoană care să ne iubească sănătos, ci să permitem propriului nostru sistem emoțional să creadă că o astfel de iubire este posibilă.

Notă clinică

Acest articol are scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiește evaluarea sau intervenția unui specialist în sănătate mintală. Dacă observați că repetați tipare relaționale care generează suferință sau dificultăți persistente în apropierea emoțională, evaluarea psihologică și psihoterapia pot facilita înțelegerea și restructurarea acestor modele relaționale.

Bibliografie

Ainsworth, M.D.S., Blehar, M.C., Waters, E. and Wall, S. (1978) Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation. Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum.

Bowlby, J. (1988) A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development. New York: Basic Books.

Fraley, R.C. and Shaver, P.R. (2000) ‘Adult Romantic Attachment: Theoretical Developments, Emerging Controversies, and Unanswered Questions’, Review of General Psychology, 4(2), pp. 132–154.

Johnson, S.M. (2019) Attachment Theory in Practice: Emotionally Focused Therapy (EFT) with Individuals, Couples, and Families. New York: Guilford Press.

Mikulincer, M. and Shaver, P.R. (2016) Attachment in Adulthood: Structure, Dynamics, and Change. 2nd edn. New York: Guilford Press.

Schore, A.N. (2019) Right Brain Psychotherapy. New York: W.W. Norton & Company.

Siegel, D.J. (2020) The Developing Mind. 3rd edn. New York: Guilford Press.

Tatkin, S. (2012) Wired for Love. Oakland, CA: New Harbinger Publications.