sorinnica.ro/sharenting-cat-de-mult-din-viata-copilului-este-in-regula-sa-postam-online

În ultimii cincisprezece ani, rețelele sociale au schimbat profund modul în care părinții își împărtășesc experiențele de familie. Dacă în trecut fotografiile copilăriei erau păstrate în albume accesibile doar rudelor apropiate, astăzi multe dintre primele imagini ale unui copil ajung online chiar înainte de naștere, prin ecografii distribuite pe platformele sociale. După naștere, urmează fotografii, videoclipuri, informații despre sănătate, performanțe școlare, aniversări sau momente considerate amuzante. Acest fenomen poartă denumirea de sharenting, un termen rezultat din combinarea cuvintelor sharing și parenting.

Pentru majoritatea părinților, intenția este una pozitivă. Publicarea imaginilor reprezintă o modalitate de a împărtăși bucuria cu familia, de a păstra amintiri sau de a primi sprijin din partea altor părinți. Totuși, cercetările din ultimii ani ridică întrebări importante despre efectele pe termen lung ale construirii unei identități digitale a copilului înainte ca acesta să poată decide singur ce dorește să fie public.

Din perspectiva psihologiei dezvoltării, identitatea este un proces care se construiește gradual. Copiii și adolescenții învață treptat cine sunt, cum doresc să fie percepuți și ce aleg să dezvăluie despre ei înșiși. Atunci când părinții publică în mod constant informații despre viața copilului, o parte din această identitate digitală este creată fără participarea și consimțământul celui direct implicat. În multe cazuri, copilul descoperă ani mai târziu că imagini intime, situații jenante sau informații medicale sunt deja accesibile unui public larg.

Un aspect esențial este dreptul copilului la viață privată. Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului recunoaște dreptul fiecărui copil la protecția vieții private și a imaginii sale. Deși părinții au responsabilitatea legală de a lua decizii în interesul copilului, această responsabilitate presupune și evaluarea consecințelor pe termen lung ale expunerii online. O fotografie aparent inocentă publicată astăzi poate rămâne accesibilă ani sau chiar decenii, într-un context complet diferit de cel în care a fost distribuită.

Literatura de specialitate evidențiază și implicațiile psihologice ale acestui fenomen. Copiii dezvoltă sentimentul autonomiei atunci când au posibilitatea de a controla ceea ce dezvăluie despre ei înșiși. Dacă toate experiențele importante sunt documentate și distribuite de către adulți, copilul poate avea impresia că propria viață îi aparține doar parțial. Pe măsură ce înaintează în vârstă, această situație poate genera disconfort, rușine sau conflicte familiale, mai ales în perioada adolescenței, când nevoia de intimitate și control asupra imaginii personale devine deosebit de importantă.

Un alt risc discutat în literatura academică este cel legat de „amprenta digitală” (digital footprint). Fiecare fotografie, comentariu sau informație publicată contribuie la construirea unei identități online care poate fi accesată, arhivată sau redistribuită. În unele situații, aceste informații pot influența relațiile sociale, experiențele școlare sau chiar oportunitățile profesionale de mai târziu. Deși este imposibil de anticipat toate consecințele, cercetătorii recomandă aplicarea principiului prudenței atunci când sunt publicate informații despre minori.

De asemenea, trebuie luată în considerare dimensiunea securității digitale. Fotografiile copiilor pot conține fără intenție informații despre locuință, școală, programul zilnic sau alte detalii care facilitează identificarea acestora. În plus, imaginile publicate online pot fi copiate, redistribuite sau utilizate în contexte asupra cărora familia nu mai are niciun control. Acesta este unul dintre motivele pentru care numeroase organizații dedicate protecției copilului recomandă limitarea expunerii publice și utilizarea unor setări stricte de confidențialitate.

Există însă și beneficii ale împărtășirii experiențelor parentale în mediul online. Pentru mulți părinți, comunitățile digitale oferă sprijin emoțional, reduc sentimentul de izolare și facilitează schimbul de informații despre dezvoltarea copilului, sănătate sau educație. În special în cazul părinților aflați la început de drum sau al celor care cresc copii cu nevoi speciale, aceste comunități pot reprezenta o resursă valoroasă. Problema nu este existența acestor spații, ci echilibrul dintre nevoia adultului de a împărtăși experiențe și dreptul copilului la intimitate.

Din punct de vedere psihologic, întrebarea utilă înaintea fiecărei postări nu este doar „Pot publica această fotografie?”, ci și „Este aceasta în interesul copilului sau răspunde în principal unei nevoi a mele?” Uneori, distribuirea unei imagini are rolul firesc de a celebra un moment important. Alteori, poate reprezenta o modalitate prin care părintele caută validare socială, apreciere sau confirmarea propriei identități parentale. Aceste motivații sunt umane și frecvente, însă merită conștientizate.

Pe măsură ce copilul crește, implicarea sa în deciziile privind publicarea imaginilor devine esențială. Începând chiar din copilăria mijlocie, mulți copii pot înțelege ce înseamnă internetul și pot exprima preferințe privind fotografiile sau informațiile pe care doresc sau nu doresc să le facă publice. Solicitarea acordului lor reprezintă nu doar un gest de respect, ci și o oportunitate educațională prin care învață despre confidențialitate, identitate digitală și responsabilitatea utilizării tehnologiei.

Specialiștii în dezvoltarea copilului recomandă câteva principii simple: evitarea publicării imaginilor care pot deveni jenante în viitor, excluderea informațiilor despre sănătate, rezultate școlare sau dificultăți emoționale, limitarea detaliilor care permit identificarea locației și utilizarea setărilor restrictive de confidențialitate atunci când se distribuie fotografii în cercuri restrânse. În multe situații, o fotografie trimisă direct membrilor familiei poate îndeplini același scop fără expunerea inutilă a copilului în spațiul public digital.

Fenomenul sharenting reflectă, în fond, o provocare specifică generației actuale de părinți. Nicio generație anterioară nu a fost nevoită să decidă cât din copilăria propriilor copii să transforme într-o arhivă digitală permanentă. Tocmai de aceea, nu există reguli absolute, ci principii bazate pe interesul superior al copilului, respectul pentru autonomia sa în dezvoltare și responsabilitatea utilizării tehnologiei.

În cele din urmă, cea mai bună întrebare pe care și-o poate adresa un părinte înainte de a apăsa butonul „Publică” este una foarte simplă: „Dacă acest copil va avea 20 de ani și va vedea această fotografie, se va simți respectat sau expus?” Răspunsul sincer la această întrebare este, de multe ori, cel mai bun ghid. Într-o lume în care tehnologia face distribuirea informațiilor aproape instantanee, protejarea demnității și intimității copilului rămâne una dintre cele mai importante forme de grijă parentală.

Notă clinică

Acest material are scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiește recomandările juridice sau intervenția unui specialist. În situațiile în care expunerea online a copilului generează conflicte familiale, dificultăți psihologice sau preocupări legate de siguranța digitală, consultarea unui psiholog specializat în dezvoltarea copilului și a unui specialist în protecția datelor sau siguranța online poate fi utilă.

Bibliografie

Blum-Ross, A. and Livingstone, S. (2017) Sharenting, Parent Blogging and the Boundaries of the Digital Self. London: London School of Economics and Political Science.

Brosch, A. (2018) ‘When the child is born into the Internet: Sharenting as a growing trend among parents on Facebook’, The New Educational Review, 54(4), pp. 225–235.

Children’s Commissioner for England (2018) Who Knows What About Me? A Children’s Commissioner Report into the Collection and Sharing of Children’s Data. London: Children’s Commissioner.

Livingstone, S. and Stoilova, M. (2021) The 4Cs: Classifying Online Risk to Children. London: London School of Economics and EU Kids Online.

Steinberg, S.B. (2017) ‘Sharenting: Children’s privacy in the age of social media’, Emory Law Journal, 66(4), pp. 839–884.

United Nations (1989) Convention on the Rights of the Child. New York: United Nations.

UNICEF (2021) Policy Guidance on AI for Children. New York: UNICEF.

Zuboff, S. (2019) The Age of Surveillance Capitalism. London: Profile Books.